Gripa aviara i-a trimis in anonimat pe miile de sinistrati. Au fost dati uitarii dupa ce, timp de cateva saptamani, au fost in prim-planul intregii tari. Autoritatile centrale nu mai scot un cuvant despre pribegii de pe malul Dunarii, ca si cum oamenilor cu gospodariile inecate le-a intrat fericirea in corturi. Nu este exclus ca unii sa spuna, mai in gluma, mai in serios, ca oltenii cu buletin de Rast sunt deja in UE pentru simplul fapt ca gripa aviara i-a ocolit din cauza apelor revarsate. Va dati seama ce bucurie a cazut pe capul doljenilor ramasi aproape in izmene. Pe cativa sateni i-am vazut recent batand tarusi in vatra noului sat Rast. Pareau veseli ca atunci cand a fost facuta colectivizarea. Mai satisfacute se aratau insa autoritatile judetene, de parca faceau improprietarirea dupa caderea regimului comunist.
Nu cred ca un astfel de festivism isi avea rostul. Auzi dumneata, sa dai sampanie la tarani pentru a sarbatori infiptul tarusilor pe noile amplasamente unde se vor construi case. Un pahar de zaibar era poate mai potrivit daca organele judetene tineau mortis sa-i incurajeze pe localnici. Bine ca organele de la judet nu au pus pe masa si icre negre pentru ca taranii sa constate cat de mare este grija puterii fata de ei. Este adevarat, lautarii au lipsit de la ceremonia organizata pe lunca. Probabil, organizatorii s-au ferit sa faca spectacol dupa ce, cu putine zile inainte, sinistratii reclamasera faptul ca li s-au adus conserve stricate. Era prea de tot. Oricum, pesedistii au ratat o ocazie rarisima. O plimbare in locurile unde traiesc sinistratii se putea incheia mult mai serios decat vizita facuta ieri intr-un parc bucurestean. Nimeni nu ar mai fi spus ca Geoana si colegii lui au dat in mintea copiilor. Desenul pe asfalt nu ii prinde deloc. Cu creta pot sa scrie cate procente vor, nimeni nu-i opreste, sondajul CURS aratand insa cu totul alta situatie decat cea dorita de fostii guvernanti.
Daca ma gandesc bine, locatia aleasa ieri de PSD nu este totusi chiar asa de rea. Cui i-ar fi convenit sa fie luat la intrebari in legatura cu fondurile pentru consolidarea digurilor, disparute fara urma in anii guvernarii PSD? Decat sa intre in conflict, pesedistii i-au lasat in fericirea lor pe sinistratii de la Dunare si au ales parcul.