Rick Santorum, un fost senator american care încearcă să obţină nominalizarea din partea Partidului Republican pentru a-l înfrunta pe Barack Obama în cursa prezidenţială din acest an, a spus în ultima perioadă unele lucruri foarte ciudate despre Olanda. El a declarat recent că zece la sută din totalul deceselor din această ţară au loc prin eutanasie, iar jumătate din aceste proceduri sunt realizate cu forţa asupra pacienţilor neajutoraţi. Bătrânii sunt atât de speriaţi că vor fi ucişi de medicii criminali încât au ajuns să poarte brăţări pe care scrie: „Nu mă eutanasia”.
Într-un fel, ştirile false pe care Santorum le răspândeşte în SUA despre Olanda trebuie să vină ca o uşurare într-o ţară care în ultima perioadă a apărut la ştiri pentru declaraţiile scandaloase ale populiştilor de dreapta despre musulmani şi greci. Perspectiva lui Santorum despre situaţia din Ţările de Jos, pe care o consideră un fel de distopie progresistă, reprezintă o mentalitate învechită în zilele noastre.
Olandezii a fost totuşi deranjaţi. Unii membrii din Parlamentul ţării au întrebat dacă ministrul de externe nu ar trebui să depună o plângere la Washington.
Aberaţiile lui Santorum au fost rapid respinse chiar şi în Statele Unite. Publicaţia Washington Post a conchis că „nu există niciun fel de dovezi care să susţină afirmaţiile lui Santorum” şi a constatat că nici măcar şefii lui de campanie nu s-au deranjat să le apere. O televiziune din SUA chiar şi-a cerut scuze de la un reporter olandez în numele poporului american.
Aşa cum a arătat Washington Post, nu există eutanasie involuntară în Ţările de Jos. Consimţământul pacientului este esenţial şi cel puţin doi medici trebuie să de acord că suferinţa pacientului este de nesuportat şi dincolo de vindecare. În plus, cota de decese asistate nu este nici pe aproape de 10% din totalul deceselor din Olanda. În ceea ce priveşte acele brăţări, ei bine…
Contează toate acestea pentru susţinătorii lui Santorum? Probabil că nu. Articolele din mass-media „elitiste” sunt respinse ca fiind propagandă inamică. Un blogger care îl simpatizează pe Santorum a scris: „Washington Post, aşa cum era de aşteptat, a încercat să îl discrediteze pe Santorum”.
Este cel puţin deranjant că cele mai concludente contestaţii ale minciunilor spuse de Santorum nu au niciun fel de impact în rândul publicului. În cele din urmă, o democraţie nu poate funcţiona fără un public care este informat în mod corespunzător. Informarea publicului era principala misiune a ziarelor serioase şi a reţelelor de televiziune. Desigur, nu tot ceea ce apare în mass-media este întotdeauna adevărat. Se fac şi greşeli. Organizaţiile de ştiri au prejudecăţi politice, care reflectă, uneori, opiniile şi interesele proprietarilor lor.
Jurnalismul de calitate a fost întotdeauna bazat pe reputaţia de onestitate. Editorii, precum şi reporterii, cel puţin încercau să relateze faptele corect. Acesta este motivul pentru care oamenii citesc Le Monde, The New York Times sau Washington Post. Filtrarea ştirilor a fost una dintre îndatoririle lor – şi principalul atu la vânzare.
Acest lucru s-a schimbat. Demagogii populişti din politică şi mass-media fac tot ce pot pentru a discredita presa de calitate ca fiind un instrument de propagandă al elitelor de stânga care au o atitudine batjocoritoare faţă de opinile americanilor obişnuiţi. Santorum pretinde că vorbeşte pentru aceste persoane – adică pentru o minoritate de americani, care sunt în cea mai mare parte albi, provinciali, foarte religioşi, profund conservatori privind aspectele culturale şi sociale, şi convinşi că Obama şi toţi europenii sunt socialişti periculoşi fără Dumnezeu.
Important nu este dacă Santorum are sau nu dreptate în realitate. Susţinătorii lui „simt” că ceea ce spune el este corect pentru că este în conformitate cu prejudecăţile lor. În plus, Internetul, care a învins presa de calitate, hrăneşte şi întăreşte aceste prejudecăţi, ceea ce face şi mai dificilă distingerea adevărului de minciună.
Publicul este din ce în ce segmentat în grupuri de oameni care gândesc la fel şi care citesc bloguri, comentarii şi tweet-uri care le reflectă propriile idei. Nu este nevoie să fii expus la opinii diferite, care sunt, în orice caz, considerate a fi propagandă. Într-adevăr, noua faima lui Santorum îi va permite să aibă o carieră bogată ca un demagog mass-media, chiar dacă el eşuează ca politician.
Primii oameni care au susţinut că adevărul este relativ şi că toate informaţiile sunt o formă de propagandă, care reflectă relaţiile de putere din societate, au părăsit demult lumea locuită de Santorum şi de susţinătorii săi. Cu câteva decenii în urmă, un număr de intelectuali europeni şi americani, mulţi având leg[turi cu marxismul, au dezvoltat o critică „post-modernă” a presei scrise. Am putea crede, au susţinut ei, că ceea ce am citit în The New York Times sau Le Monde, este un adevăr obiectiv, dar tot ceea ce apare acolo este, de fapt, o formă deghizată de propagandă pentru interesele clasei burgheze.
Critica post-modernă este de părere că independenţa de gândire nu există. Adevărul obiectiv este o iluzie. Toată lumea promovează interesele de clasă de un fel sau altul. Adevărata minciună, din această perspectivă, este pretenţia de obiectivitate. Ceea ce este necesar pentru a schimba lumea nu este adevărul, ci o altă formă de propagandă, respectiv promovarea intereselor diferite. Totul este politic. Acesta este singurul adevăr care contează.
Este puţin probabil ca Rick Santorum sau mulţi dintre adepţii săi să fi citit oricare dintre cărţile teoreticieniilor post-modernişti. Santorum, până la urmă, l-a numit recent pe Obama un „snob” pentru că susţine că toţi americanii trebuie să aibă dreptul la studii superioare. Deci el nu este cu siguranţă de acord să citească cărţile scriitoriilor care reprezintă tot ceea ce Tea Party şi alte mişcări radicale de extremă dreapta detestă: publicul extrem de educat, intelectual, urban, laic şi nu întotdeauna alb. Aceşti scriitori sunt elita de stânga, cel puţin în mediul academic.
Dar, aşa cum se întâmplă deseori, ideile au o modalitate de a migra în moduri neaşteptate. Bloggerul care a respins corecţiile ziarului Washington Post la portretul fals realizat de Santorum Olandei se exprimă ca un post-modernist perfect. Cei mai loiali susţinători ai gânditorilor obscuri de stânga din Paris, New York sau Berkeley sunt elementele cele mai reacţionare de pe continentul american. Desigur, în cazul în care cineva încearcă să le arate acest lucru, ei ar respinge, fără îndoială, această ipoteză ca fiind o încercare de propagandă a elitelor.
Ian Buruma predă democraţie, drepturile omului şi jurnalism la Bard College şi este autorul cărţii „Taming the Gods: Religion and Democracy on Three Continents” („Îmblânzirea zeilor: religie şi democraţie pe trei continente”).
Copyright: Project Syndicate, 2012. www.project-syndicate.org
