Acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile de luni în scădere. Potrivit Bloomberg, această scădere este influențată de evoluţia negativă a titlurilor bancare, din cauza protestelor violente care au avut loc în Hong Kong, notează Mediafax.
Indicele Stoxx Europe 600 a coborât cu 0,4%, dar declinul a atins pe parcursul şedinţei 0,9%.
Declinul a fost provocat şi de date referitoare la scăderea încrederii consumatorilor în economia zonei euro.
"Economia europeană continuă să slăbească, iar climatul general de afaceri afectează piaţa de capital", a declarat Otto Waser, director de investiţii la compania R&A Research & Asset Management ăn Zurich.
Indicii naţionali au scăzut pe 14 din 18 pieţe de capital din Europa Occidentală, Indicele DAX al bursei din Frankfurt a scăzut cu 0,7%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu sub 0,1%.
Volumul tranzacţiilor cu acţiuni membre ale Stoxx 600 a fost cu 15% sub media ultimelor 30 de zile.
Componenta bancară a Stoxx 600 a înregistrat cel mai mare declin în cadrul indicelui, de 1,5%.
Acţiunile HSBC, care în 2013 a obţinut 19% din profit în Hong Kong, au scăzut cu 2,3%, iar titlurile Standard Chartered cu 1,6%.
Acţiunile Commerzbank au scăzut cu 4,2%, după ce o persoană apropiată situaţiei a declarat că banca este investigată pentru spălare de bani.
Titlurile Balfour Beatty, cea mai mare companie de construcţii din Marea Britanie, au coborât cu 15%. Compania a avertizat că profitul operaţiunilor de servicii de construcţii va scădea în acest an cu alte 75 de milioane de lire sterline (121 milioane dolari) faţă de o estimare anterioară, declinul total urmând să atingă 140 de milioane de lire.
Acţiunile RWE au scăzut cu 3,7%. Cel mai mare producător german de energie a anunţat întârzierea, în Marea Britanie, a unui plan de vânzare a diviziei de petrol şi gaze RWE Dea, către LetterOne, companie a magnatului rus Mihail Fridman, din cauza unei autorităţi de reglementare care trebuie să îşi dea acordul pentru tranzacţie.