Ai auzit vreodată ca Academia să iasă public și să comenteze subfinanțarea educației, să pună degetul pe cele 6% din PIB prevăzute de lege? În județul Teleorman nu există nicio librărie, ai văzut vreo îngrijorare? Iarăși: când din Guvernul Ponta au fost nevoiți să plece, unul câte unul, vreo șapte miniștri ai Educației, prinși la furat de idei, a ieșit vreunul din Academie să vorbească despre asta? – ba, dacă vă amintiți, Ioan Aurel Pop s-a împiedicat ca găina să-l scape pe Ponta de râia plagiatului.
Academia, dacă ar fi să își înțeleagă rolul, ar pricepe că educația duce un popor înainte, nu limbuția strategică; educația de a fi cetățean, și nu locuitor statistic. Să povestim și despre sprijinul PSD pentru funcțiile academice sau de rector?
Partidele mari folosesc un punctaj: fiecare parlamentar primește dimineața temele pe care trebuie să le expună public – asta e și la pesediști, și la liberali. Interesul e să creeze acel zgomot prin care, mai cu proiecte, mai cu spaime naționale, poziția partidului să ocupe agenda publică. Difuzorii sunt televiziunile controlate de partid, ziarele locale care trăiesc din mila regiilor, postacii – și da, în cazul ăsta, Academia Română.
Au trecut doar trei zile de la tânguirea șefului comisiei SRI din Parlament despre ruperea țărișoarei – și, hopa-țupa, vine și documentul de secol XIX al Academiei, care se pronunță „cu tărie în favoarea identității, suveranității și unității naționale“. S-au trezit fildeșii naționali să aleagă spaimele de serviciu în locul unei poziții, să zicem, vizavi de corupția din România, cea care chiar divizează țara în șmecheri și contribuabili, cea care pune de decenii în pericol și identitate, și unitate. Au preluat repede-repede punctajul PSD, bine totuși că n-au zis că presa mondială e controlată de Soros sau că ne fură – americanii, desigur! – energiile de sub Bucegi.
Dacă tot sunt atât de îngrijorați acești academicieni, cum de n-au dat o ocheadă spre Sputnik, unde Tăriceanu e eroul prieteniei ruso-pesediste? Să vină al doilea om în stat – repetent în facultate – și să spună că „Uniunea Europeană e o dezamăgire“ și că „Brexitul e un act de curaj“, asta după ce tot el, premier cândva, ceruse retragerea soldaților români din teatrele de operațiuni NATO, și tu, Academie, să taci ca porcu-n cucuruz – ei bine, asta înseamnă să ai legătură cu realitatea cât are Veta cu chiuveta, na. La fel de adâncă tăcerea că în fruntea Camerei Deputaților se află un condamnat penal – al treilea om în stat, nu? Că Parlamentul e plin de indivizi cu probleme penale – altă patriotică tăcere.
Apoi: Grindeanu l-a numit pe Mădălin Voicu în funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale – cum care Mădălin?; cel care spunea că românii „sunt lași și trădători“ și că „moldovenii sunt mai periculoși ca țiganii“. Academia a uitat să convoace Tribunalul Poporului, a ratat momentul să-și mai dea un pic poalele peste cap…
Da, cred că e păcăleală – inițiatorii au făcut pe genunchi un document și cum să nu-l semneze cel puțin 84 de confrați, când acolo se vorbește despre ruperea României? Chiar dacă nu se pune problema, semnezi așa, dintr-un sentiment de bon ton – nu te deosebești de cei care spun în sondaje că își doresc mai multe emisiuni de cultură la televizor – apoi pun înapoi pe teleshopping, la tigăi-minune. Mă gândesc – naiv mai îs uneori… – că semnatarii ar fi trebuit să-l întrebe, cel puțin pe I.A. Pop: dacă tot scrie în document despre cinstirea eroilor, „să fim la înălțimea lor“, dacă tot vorbea același I.A. Pop acum ceva vreme de „exigența moralității“ – de ce I.A. nu face un păsuleț înapoi? I.A., academicianul de azi, e fostul secretar al Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști, funcție retribuită atunci cu vreo 1.500 de lei. Asta în 1987, când România era în plin dezastru, când la Europa Liberă se vorbea despre conștiință. E, așa, un exemplu mic, cât o buturugă.
Sunt îngrijorați nevoie mare băieții ăștia de secol trecut „în mod deosebit de încercările recurente de «regionalizare» a României“ – dar regionalizarea există în Legea 151/1998; numai că e nefuncțională, făcută prost, în grabă mare, doar pentru că își anunțase vizita Eneko Landaburu, pe atunci comisar european pentru Extindere. Putea I.A. să-i dea un SMS lui Vasile Pușcaș și-i spunea omul că unul dintre capitolele de aderare semnate de România chiar la dezvoltarea regională se referea. Ca să nu mai vorbim că a existat și o echipă de proiectare a regionalizării, condusă de Liviu Dragnea – atunci inițiatorii aveau de lucru, se ițea ceapa roșie și trebuia plivită.
Citesc documentul și văd un depozit de frustrări personale: e acolo și înciudarea că Lucian Boia refuză o istorie a spaimelor naționale, e acolo și frustrarea că Vatra Românească și naționalismul spumant nu mai sunt ce-au fost – și, dacă te uiți bine, taaare se mai văd chiloțeii dorinței de a fi măcar un pic ministru – că a fost la modă cândva povestea asta cu chiloțeii.
Să fii patriot e cel mai ușor lucru în România – intri în sistem și, dacă te bați cu pumnu-n chepți la momentul potrivit, om te-ai făcut. Să vorbești despre spaime e, iarăși, confortabil și rentabil – vei găsi mereu politruci semi-inepți care să bată clopotu-n dungă. Greul e pentru ceilalți, grăbiți mereu către școli, sau fabrici, sau spitale, sau câmpuri de cucuruz, pentru cei care stau încolonați să plătească impozite și taxe, pentru cei care își duc copiii la protest să învețe despre identitate, suveranitate, unitate și apoi fug cu ei la meditații la mate și la română și la bio – că educația a ajuns, ca și corupția, un bullshit de care nimeni, niciodată, nu e interesat; nici măcar Academia Română.
