Moldova nu s-a simtit niciodata mai abandonata – scria, pe buna dreptate, la inceputul acestei saptamani, ziarul francez Le Figaro. si consacra o pagina intreaga, cu analize si marturii de la Chisinau, nu doar situatiei de haos care i-a urmat recentului scrutin, ci si republicii in sine, acestui stat mai degraba necunoscut, de la limesul rasaritean al Europei. De putina vreme informatiile din presa occidentala incep sa fie totusi mai corecte si mai bogate. Se spune clar ca pretinsa limba moldoveneasca este suta la suta limba romana, se reamintesc principalele date istorice care au esalonat soarta vitrega a Basarabiei, se vorbeste despre pretentiile posesive ale Moscovei, despre valurile de rusificare, despre blocajul transnistrean, parte din calculele geostrategice ale fostei puteri sovietice. Unii analisti plaseaza statutul vitreg al acestei republici, aflata si prea departe, si prea aproape de Moscova, in contextul noilor rivalitati dintre cele doua blocuri militare.
Dar cand e sa impinga mai departe comparatia cu Ucraina sau cu Georgia, deci sa ia in calcul eventuala intentie a Aliantei Nord-Atlantice de a integra candva si Moldova, ceva schioapata. Pana si cei mai avizati analisti par sa intre in ceata cand e vorba de Moldova. Pentru ca nu s-a stiut niciodata ce doreste regimul de la Chisinau (cel actual si cele din trecut, de asemenea). O apatie aproape permanenta a lasat sa se inteleaga ca nici situatia din Transnistria nu este chiar atat de intolerabila. Sigur, in toata recenta campanie electorala, si chiar mai inainte, s-a batut toba pe tema doritei intrari a Moldovei in Uniunea Europeana. Dar atat. Debile declaratii de intentii, un vag plan de cooperare (dar nu cumva sa fie implicat si Bucurestiul!), nimic care sa anunte o vointa reala sau sa inceapa sa pregateasca un proces.
Nimic care sa semnaleze eventuala tentativa a regimului comunist (gata sa demonstreze ca el e si democraric) de a-si atrage aliati; sau de a incerca sa iasa din asfixia economica ce i-a facut pe moldoveni sa plece cu ochii inchisi, spre atatea umilinte externe, numai fiindca umilinta de a trai la ei acasa era si mai apasatoare.
Iar acum, aceste scene de vandalism, daca nu provocate, cel putin tolerate sau incurajate, care amintesc de incendierea Reichstagului in 1933!… Iar pretextul de a pedepsi actele de vandalism a fost urmat, evident, de arestari abuzive. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca nimic nu indeparteaza suspiciunea grava de frauda electorala. Deci Molodova intra si mai mult in ceata, tocmai cand ar fi avut nevoie sa devina ceva mai vizibila pentru comunitatea internationala. Oare se poate considera european un presedinte de republica ce ii denunta intr-un ziar spaniol pe profesorii tarii sale, acuzandu-i de nostalgii fasciste?
Un sef de stat care isi poate permite sa spuna ca oficialitatile comunitare de la Bruxelles sunt "grele de cap", fiindca le mai impun moldovenilor vize, iar romanilor nu? Spunea Voronin, in El Pais, ca primirea Romaniei in UE nu a simplificat, ci, dimpotriva, a complicat relatiile ei cu Moldova. Fiindca – vezi, Doamne – moldovenii s-ar fi trezit brusc intr-o situatie subalterna fata de fratii lor romani, carora nu li se mai impun vizele de intrare. Adica toata degradarea recenta a relatiilor cu Romania ar veni din aceasta sursa de invidie de care se face raspunzatoare Comisia Europeana. Cu un asemenea talent pentru scenarii, nu e de mirare ca ni se descrie cum au incercat "noua persoane din Serbia", ajutate de membri ai Securitatii din Romania, sa declanseze o revolutie colorata la Chisinau.
Imediat dupa ce Republica Moldova si-a declarat independenta, conducerea hotelului de lux Crillon de la Paris a inceput sa primeasca rezervari importante fixate de la Chisinau. Veneau sa se instaleze in auritele apartamente, uneori timp de cateva saptamani, noii oameni politici ai tinerei republici, in trecere prin Paris, noii oameni de afaceri, invingatorii vechiului sistem. L-am vazut pe unul dintre aceste personaje importante iesind alene din bar pentru a se tolani pe canapeaua unei masini negre, cu steagul noii republici arborat pe bord, care il astepta in fata. Din felul cum aprecia tot protocolul, inclusiv ploconelile portarului cu livrea, se putea intelege ca omul nostru nu va accepta niciodata sa devina un simplu deputat in parlamentul de la Bucuresti, cand putea sa fie primit la Paris ca presedinte de republica. Iar unirea Moldovei cu Romania putea si inca va mai trebui sa astepte.
