17.8 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecial"A strigat Allah akbar si a inceput sa traga"

„A strigat Allah akbar si a inceput sa traga”

Un grup de turisti occidentali aflati in capitala iordaniana Amman a fost ieri tinta unui tir de foc automat. Un britanic si-a pierdut viata, iar alte sapte persoane au fost ranite, dintre care unele grav.
Un barbat, a carui identitate nu a fost data publicitatii, a deschis focul asupra turistilor aflati in plin centru al Ammanului, in apropiere de amfiteatrul roman. „Tocmai treceam prin centru si am vazut cum un individ a scos un pistol mitraliera de sub haina si a inceput sa traga in grupul de straini, in timp ce striga Allah akbar (Allah e mare)”, a relatat un martor postului Al Arabiya.
Atacatorul a fost retinut la scurt timp dupa sangerosul atac, fiind vorba, potrivit Reuters, de un individ de origine irakiana. Tot Reuters a mai transmis ca atacatorul ar fi avut si un complice. Ulterior oficiali ai Ministerului de Interne iordanian au declarat ca faptasul a actionat de unul singur si ca ar fi vorba de un extremist autohton.
Victima este de cetatenie britanica, pe cand in cazul ranitilor este vorba de o femeie din Noua Zeelanda, trei britanici, un australian, un olandez si un membru al fortelor de securitate iordaniene. Grupul de turisti era alcatuit din britanici, australieni, neozeelandezi, olandezi si danezi, a mai relatat postul tv panarab Al Arabiya.
Ministrul de Interne hasemit, Eid Fayis, a informat ca motivele extremistului nu sunt cunoscute deocamdata si ca autoritatile pornesc de la ideea unui singur faptas. „Nimic nu indica implicarea vreunei organizatii”, a spus oficialul in vederea calmarii spiritelor.
Agentiile internationale relateaza ca atat din cauza gravelor atacuri teroriste din noiembrie anul trecut – cand atentatori sinucigasi au aruncat in aer trei hoteluri din Amman, ucigand peste 60 de oameni – cat si din cauza crizei din Libanul invecinat turismul iordanian a avut mult de suferit.

Cele mai citite

PAID anunță sprijin financiar pentru proprietarii afectați de inundațiile recente din estul României

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a declarat luni că este pregătit să despăgubească rapid și eficient proprietarii de locuințe asigurați, în urma...

FOTO Incredibil cum arată o bază sportivă din municipiul Târgu Jiu

Baza sportivă din incinta Stadionului Municipal Târgu Jiu, aflat în administrarea Primăriei, se află într-o stare jalnică. Terenul sintetic nu mai poate fi folosit...

Plouă într-o maternitate nouă care a fost inaugurată recent. Investiția s-a ridicat la 20 milioane de euro

La doar o lună după inaugurarea Maternității Bega din Timișoara, unitatea, în care s-au investit 20 de milioane de euro, se confruntă cu infiltrări...
Ultima oră
Pe aceeași temă