În urmă cu mai bine de două luni, jurnalista Emilia Şercan expunea, într-un articol publicat pe site-ul Pressone.ro, dovezi greu de contestat că teza de doctorat a lui Petre Tobă, ministrul Internelor, este un plagiat. Acum o săptămână, profesorul Dumitru Sandu, membru al Comisiei de etică a Universităţii Bucureşti, pornind de la argumentele jurnalistei, a publicat o analiză amănunţită a tezei incriminate, ajungând la concluzia drastică: “Plagiat masiv, intenționat, cu complicități multiple”.
În situaţia asta, domnul Tobă avea la dispoziţie, zic eu, două soluţii onorabile: ori intenta celor doi un proces civil (pentru calomnie, defăimaire etc.), ori demisiona din funcţia de ministru. A ales a treia variantă, cea deloc onorabilă: îl doare în bască.
Dacă individul nu reacţionează, normal ar fi să o facă instituţiile. Conform reglementărilor în vigoare până la începutul lui decembrie 2015, acuzaţiile de plagiat aduse unor demnitari trebuiau judecate de Consiliul Naţional de Etică (ca şi cum ar exista un titlu de doctor demnitar, diferit de cel de doctor ordinar). Pentru aducere aminte, acest organism, cu o componenţă stabilită în 2012 de ministrul de atunci al Învăţământului, infirmase acuzaţiile de plagiat aduse tezelor de licenţă ale unor demnitari precum Victor Ponta şi Gabriel Oprea, în ciuda dovezilor evidente (şi, în primul caz, a unui verdict al Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti). În primă instanţă, acest organism fusese investit cu analiza tezei lui Tobă.
Colegul de cabinet al neonorabilului, domnul Adrian Curaj, a revocat (la 3 decembrie) Consiliul Naţional de Etică şi a modificat (la 28 ianuarie) cadrul legislativ pentru verificarea acuzaţiilor de plagiat în tezele de doctorat, lăsând această operaţiune în competenţa universităţilor. Numai că, din păcate, se pare că nici această soluţie nu rezolvă toate problemele.
În cazul concret al ministrului de Interne, titlul de doctor a fost acordat de Universitatea Naţională de Apărare “Carol I”. Care universitate pare să nu fi aflat că are o problemă cu o teza de doctorat pe care a girat-o. Mai mult, chestorul dr. Anghel Andreescu, care figurează ca membru afiliat al şcolii doctorale din această universitate, este acuzat şi el, în analiza făcută de prof. Dumitru Sandu, de complicitate la plagiat – pentru că a coordonat două teze care conţin numeroase pasaje identice, fără indicaţii de citare; dar nici asta nu pare să preocupe respectiva universitate. De fapt, nici nu se ştie dacă universitatea respectivă are o comisie de etică: pe site nu există nicio referire la compenenţa sau activitatea ei.
A lăsa delicata problemă a analizei suspiciunilor de plagiat, în virtutea principiului autonomiei universitare, la latitudinea universităţilor, pare o soluţie bună atunci când e vorba despre universităti serioase, care ţin la prestigiul şi statutul lor academic. Mai complicat este însă atunci când e vorba despre unităţi de învăţământ superior cu statut semi-militarizat, cum e cazul Universtităţii de Apărare menţionate, a Academiei de Poliţie “A. I. Cuza” sau a Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazu” – toate având şcoli doctorale. (Ar trebui să ne întrebăm în ce ţări mai există titluri de doctor decernate de şcolile de spioni.) Academia de Informaţii nu s-a sinchisit atunci când au apărut atât dovezi de plagiat în cvasi-totalitatea tezelor coordonate de profesorul Gabriel Oprea, cât şi referitoare la doctoratul respectivului profesor.
Nu este exclus ca în unele cazuri, chiar dacă universităţile vor lua în discuţie acuzaţiile de plagiat, să funcţioneze un mecanism de falsă solidaritate, care va face ca verdictele să semene cu cele ale defunctului Consiliu Naţional de Etică. Este clar că e necesară o instanţă care să acţioneze atunci când şcolile doctorale nu respectă standardele de etică. Această instanţă există, este Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). El ar fi trebuit, zic, să se sesizeze în cazul şcolii doctorale de la ANI şi, acum, în cazul cecităţii menifestate de UNAp.
Dar problema nu se pune doar în ordine academică. Un ministru asupra căruia planează acuzaţia de furt intelectual afectează prestigiul întregului guvern din care face parte. De aceea, lipsa de acţiune a premierului Cioloş mi se pare greu de justificat.
