Aproape tot anul acesta ne-am ilustrat ca țară războinică la nivel de propagandă. Ne place să stăm pe marginea drumului și să înjurăm sau să luăm peste picior ursul, atunci când stăm ascunși sub pat. Până la urmă ne-a venit și nouă rândul, războinici de catifea, să ducem o bătălie politico – diplomatică. Am procedat așa cum știm noi că poate fi obținut ceva pe lumea asta. Prin plocoane și plecăciuni. E normal să acționăm în exterior așa cum o facem și pe meleaguri mioritice. Acestea sunt singurele noastre arme, iar pentru momentul eșecului avem pregătită tot limba, cea cu care am lins, care se transformă în săgeată ascuțită care vibrează aerul. Îi facem din vorbe pe toți, îi măscărim, îi ciufulim, le-o zicem, ”ne râdem” în grupuri online de mai marii și mai micii lumii. Paraziții patriotismului ne încălzesc în plină iarnă cu amenințări caraghioase la adresa stăpânilor noștri austrieci și ne îndeamnă să ne luăm țara înapoi (doar pe internet), după ce au vândut-o bucată cu bucată. O parte din presă a ținut isonul în această perioadă prin inconturnabilii maeștri ai tevaturii și chițibușărelii, ai pariurilor politice ratate, eterni speculanți din surse fantomatice. Deși de cele mai multe ori sunt doar niște falși martori ai clipei, se cred mereu maeștrii veridici ai clipe.
Pe câtă larmă de iarmaroc e într-o parte, pe atâta inhibiție și lipsă de reprezentare demnă a țării vedem la nivel înalt. Ceva se întâmplă de câțiva ani buni la nivelul politic de reprezentare al statului român. Totdeauna am fost noi deficitari ca poziție externă după 1989, doar că de data aceasta factorul politic a amuțit complet. O frică politică pare a domina liderii români, mai ceva ca pe liderii comuniști de dinainte de-a muri Stalin. Paralizia aceasta nu poate fi compensată de măscăricii de serviciu care sunt compromiși public, indiferent ce adevăruri ar spune.
Citește și: Almanahele Revoluției
Boc, pe care Octavian Paler îl considera unitatea de măsură a slugărniciei, cârtește de la poalele Feleacului împotriva Austriei, comparând-o cu Rusia lui Putin. Trebuie să înjuri și tu pe cineva, atunci când toți participanții la trafic din Cluj, te înjură de dimineața până seara, pentru faptul că ai devenit mai mult organizator de festivaluri, decât Primar.
În definitiv, cui ar fi folosit Schengen? Politicienilor și rețelelor de corupție care tranzitează comercial România. E greu să mai stârnești iluzii de prosperitate unui popor, pentru care apartenența de 15 ani la UE stă mai degrabă sub semnul eșecului.
P.S.:
Schengen este o localitate viticolă din Luxemburg cu aproape 5.000 de locuitori. Asta ne aduce aminte de fostul președinte al Comisiei Europene, luxemburghezul, Jean Claude Juncker, un deschizător de anvergură europeană a dopurilor de sticlă, care deși nu provine din micul orășel e un viticol ubicuu. El ne-ar fi pupat pe frunte și înainte și după refuz, așa cum făcea cu demnitarii care-i ieșeau în cale. Ne-ar fi îndulcit amarul. Și cine știe, dacă ne prindea războiul din Ucraina, cu acest moș plută în funcție și nu sub tutela Ursulei, cu aerul ei de torționară din ”zbor deasupra unui cuib de cuci”, poate ”belicoșenia” U.E ar fi avut și nuanțe. Un Juncker, îmbrăcat cu nădragi largi din vremea lui Franz Iosef, ar fi dansat cazacioc cu Zelenski și Putin și la final i-ar fi pupat pe cap.
