Serviciul „Pasapoarte” din Prefectura Constanta se confrunta cu o situatie deosebita: 700 de documente stau in dulapuri asteptandu-si titularii. Directorul serviciului are si o explicatie pentru numarul mare de pasapoarte neridicate. „Probabil nu se stie ca anumite prevederi legate de restrictionarea calatoriilor in strainatate nu mai sunt valabile de luni de zile. De teama ca nu cumva sa fi intrat in conflict cu legea, detinatorii pasapoartelor nu vin sa le ridice de la sediul serviciului. Vreau sa comunic celor care se afla in aceasta situatie ca nu li se intampla nimic, pentru ca nu se afla in niciun fel de conflict cu legislatia romaneasca”, a declarat Ion Vacaru, seful Serviciului „Pasapoarte”. Incepand din 29 iunie, acest an, restrictiile legate de depasirea termenului de sedere in strainatate nu mai fac obiectul niciunui act normativ din Romania. Cetatenii romani sunt supusi legilor din tarile in care calatoresc sau in care si-au gasit un loc de munca, dar nu au documente legale de sedere. „In perioada 1 ianuarie-11 octombrie 2006, Serviciul „Pasapoarte” a eliberat aproape 50.000 de documente, cu mult mai multe decat in aceeasi perioada a anului trecut. Este clar ca dorinta de a trece frontiera de stat fie in scop turistic, fie pentru a ajunge la locuri de munca identificate in tari din Europa i-a determinat pe cetatenii din judetul Constanta sa solicite eliberarea documentelor in regim de urgenta. La aceasta varianta au apelat peste 11.000 de omeni”, a sustinut Ion Vacaru. Intre timp, din punct de vedere al restrictionarii iesirii din tara, s-au rezolvat toate problemele. Seful Serviciului Pasapoarte a tinut sa precizeze ca, atat timp cat nu exista fapte de natura penala, de care se ocupa alte institutii abilitate ale statului, cetatenii romani pot intra sau iesi din tara fara niciun fel de restrictii.