3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecial400 de procese care au compromis cazul „Mafia permiselor din Argeş"

400 de procese care au compromis cazul „Mafia permiselor din Argeş”

Vă mai amintiţi de cazul „Mafia permiselor din Argeş”, în care mai multe persoane publice din Bucureşti au fost acuzate că au luat examenul de conducător auto după ce au dat şpagă? Acest dosar se anunţă a fi unul dintre marile eşecuri ale justiţiei: din cele 400 de cauze judecate până acum, doar opt permise obţinute fraudulos au fost anulate, restul rămânând valabile.

În iunie 2009, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, a dat în judecată 415 persoane din toată ţara, bănuite că şi-au obţinut ilegal carnetul de conducere de la Serviciul Permise Auto Argeş. Aceste procese au fost desprinse de către procurorii DNA din celebrul caz „Mafia permiselor de la Argeş”, în care 23 de poliţişti de la Serviciul Permise Auto, în frunte cu şefii lor, au fost arestaţi pentru luare de mită. Prin cele 415 procese, reprezentanţii statului au încercat să anuleze permisele eliberate ilegal. Din 415 dosare, se mai află acum pe rol 25 de cazuri. Din cele 390 de dosare judecate deja, doar opt au fost câştigate de reprezentanţii statului (asta deoarece persoanele implicate şi-au recunoscut vina), restul fiind pierdute irevocabil. Printre cei care au câştigat procesul cu statul se numără primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, manelistul Vali Vijelie şi fotbalistul Adrian Ropotan.


Domiciliul fictiv nu a fost considerat probă de către judecători

Din motivările deciziilor irevocabile ale judecătorilor  Curţii de Apel Piteşti rezultă că toate cele trei VIP-uri au acţionat după aceeaşi reţetă, iar deciziile judecătorilor sunt trase parcă la indigo. Concret, cei trei bucu-reşteni şi-au făcut o mutaţie fictivă în judeţul Argeş pentru a putea susţine examenul la Piteşti. Avocaţii Prefecturii Argeş şi-au construit cazul toProxy-Proxy-Connection: keep-alive
Cache-Control: max-age=0

nnection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 ai pe acest motiv: pe faptul că învinuiţii aveau domiciliu fictiv, prin urmare obţinerea permisului este ilegală. Judecătorii au considerat că probele acuzării nu sunt însă suficiente pentru anularea permiselor.

Piedone: „Am decizie irevocabilă, nu mai comentez acest subiect”

Primarul Piedone a fost dat în judecată pe 25 mai 2009 de către prefectul Argeşului. Asta după ce din documentele descoperite la Serviciul de Permise Auto reieşea că pe 19 octombrie 2007, primarul Sectorului 4 a reuşit performanţa incredibilă să susţină cinci examene, în urma cărora a obţinut cinci permise de conducere pentru categoriile: A (motocicletă), B (autovehicul, ca şofer amator), BE (autovehicul cu remorcă mică), C (şofer profesionist de camion) şi CE (şofer profesionist de camion cu remorcă mare). Prefectul de Argeş a cerut instanţei să constate faptul că toate cele cinci permise de conducere eliberate edilului din Bucureşti au fost obţinute ilegal, deoarece domiciliul din Argeş, pe baza căruia a intrat la examen la Piteşti, era unul fictiv. Concret, Piedone şi-a făcut mutaţie pentru o lună în comuna Priboieni, judeţul Argeş.

Atunci, el a declarat presei că şi-a făcut viză de flotant la un prieten „din cauza stresului”, pentru că în Bucureşti este o persoană cunoscută.  Proprietarul casei unde edilul şi-a făcut viză de flotant a declarat la rândul său că nu l-a cunoscut personal pe primar, şi că nu a semnat nici un act cu acesta prin care să-l ia în spaţiu. În urma probelor administrate împotriva lui Piedone, judecătorii au reţinut că „Înscrisurile depuse de reclamant pentru a dovedi că pârâtul şi-a stabilit in mod nelegal domiciliul în jud. Argeş nu sunt suficiente pentru a forma convingerea instanţei, neexistând indicii convingătoare privind săvârşirea unor fapte grave”.

În legătură cu acest caz şi cu decizia judecătorilor, primarul Piedone a declarat pentru RL: „Am o decizie irevocabilă a judecătorilor în acest caz. Nu mai comentez acest subiect”.

Vali Vijelie, luat în spaţiu prin semnătură falsă

În cazul celebrului manelist, din datele consemnate în rechizitoriul DNA rezultă că, atunci când şi-a stabilit domiciliul în Argeş, acesta nu a reuşit să dovedească faptul că are şi consim-ţământul proprietarului locuin-ţei respective („Cererea pentru eliberarea actului de identitate a fost semnată şi completată de către o altă persoană, fără ca proprietarul imobilului să aibă cunoştinţă de acest demers”, spun anchetatorii).

Cu toate acestea, judecătorii au reţinut că „pârâtul avea libertatea să-şi stabilească domiciliul unde dorea” şi că„nu s-a invocat vreun alt motiv care să atragă nulitatea permisului de conducere”.  Prin urmare, şi permisul obţinut de Vijelie este legal.

Ropotan, acoperit de un poliţist de la Ordine Publică

Pentru a putea susţine examenul de permis de conducere la Piteşti, fotbalistul Adrian Ropotan a probat că locuieşte pe raza judeţului Argeş printr-o declaraţie pe propria răspundere. Aceasta a fost întărită de o notă de verificare a unui poliţist de la Ordine Publică din Piteşti, care a certificat faptul că fotbalistul locuieşte efectiv la adresa declarată. Cu toate acestea, la dosar se menţionează faptul că Ropotan nu a putut prezenta actele încheiate potrivit legilor în vigoare privind titlul locativ sau o declaraţie scrisă a proprietarului privind primirea în spaţiu a fotbalistului. Din toate probele administrate de Prefectura Argeş, judecătorii au reţinut următoarele: „Înscrisurile depuse la dosar pentru dovedirea stabilirii nelegale a domiciliului pârâtului în judeţul Argeş nu sunt suficiente pentru a forma convingerea instanţei că şi permisul de conducere a fost obţinut ilegal”. 

„Cinci permise într-o zi e aproape imposibil”

Dintre toate VIP-urile date în judecată de către Prefectura Argeş, pentru a li se anula permisele de conducere, se detaşează cazul primarului sectorului 4, care a luat examenul la cinci categorii diferite, într-o singură zi. Atât reprezentanţii Serviciului Permise din Capitală, cât şi instructorii auto contactaţi de RL în legătură cu posibilitatea ca o persoană să obţină cinci permise de conducere într-o zi au declarat că acest lucru este practic imposibil. „Asta ar însemna ca respectivul candidat să susţină mai multe examene teoretice şi practice în câteva ore.

Concret, o persoană care nu a condus niciodată în viaţa lui reuşeşte în câteva ore să obţină dreptul de a conduce o motocicletă, un autovehicul ca şofer amator, apoi ca şofer profesionist. Lucrez de 17 ani la Serviciul Permise al Capitalei, perioadă în care nu am întâlnit nici un asemenea caz”, ne-a declarat un ofiţer de poliţie care a dorit să-şi păstreze anonimatul. La rândul său, Cătălin Ionescu, instructor auto, ne-a explicat: „Nu am auzit ca cineva să reuşească să obţină cinci permise într-o zi. Cu trei, da, am întâlnit pe cineva care a reuşit să ia examenele pentru categoriile C, CE şi D. Practic, e foarte greu să ajungi de la un examen la altul, şi la cele teoretice, şi la cele practice”.

 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Referendumul din București validat: Peste 40% prezență la vot până la ora 20:00

Bucureștenii au fost chemați duminică, 24 noiembrie 2024, să participe la un referendum local organizat de primarul general Nicușor Dan, desfășurat simultan cu primul...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă