Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani va marca la sfarsitul acestei saptamani cei 40 de ani de activitate printr-o serie de manifestari artistice.
Actiunile programate de Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Botosani au inceput joi si continua pana duminica inclusiv. Expozitii, simpozioane, lansari de albume, dar si festivalul datinilor si obiceiurilor, fac parte din programul pregatit de organizatori pentru a marca cei 40 de ani de activitate ai institutiei. Vineri a avut loc deschiderea propriu-zisa a manifestarilor, urmata de o expozitie de arta populara intitulata "Valori inestimabile ale artei populare din zona etnografica Botosani" si de un simpozion intitulat "Repere etnologice in conservarea si promovarea culturii traditionale a judetului Botosani". De asemenea, printre manifestarile zilei de vineri au mai fost lansarea unei antologii de poezii "Saraca Tara de Sus – 1.000 de poezii populare din judetul Botosani" si o culegere de folclor instrumental scrisa de Constantin Lupu. Fostii salariati ai centrului, directorii de camine culturale si personalitatile artistice vor fi premiate cu diplome si medalii. Ziua de vineri s-a incheiat cu un spectacol jubiliar dedicat celor 40 de ani de activitate la care au participat artisti si formatii din judet, dar si din Bacau, Maramures, Brasov. Sambata, botosanenii sunt asteptati la Festivalul de Datini si Obiceiuri de iarna "Din strabuni… din oameni buni", de unde nu va lipsi parada formatiilor prezente din toata tara. Tot sambata va fi organizata o intalnire a creatorilor de literatura din judet. Seria manifestarilor dedicate acetui eveniment se va incheia duminica.