Peste 1.000 de copii care provin din medii defavorizate, cu vârste între cinci și 17 ani, vor putea beneficia de cursuri gratuite în 17 centre de pregătire preșcolară și școlară, deschise în întrega țara, informează un comunicat al organizației ”Salvați Copiii”.
Centrele de pregătire se vor deschide în luna iunie, în toate cele opt regiuni de dezvoltare: București – Ilfov, Centru (Braşov, Mureş), Nord-Est (Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui), Nord-Vest (Cluj), Vest (Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș), Sud-Est (Constanţa, Mangalia), Sud-Muntenia (Argeș, Dâmboviţa) și Sud- Vest Oltenia (Dolj).
Citește și: De ce abandonează copiii români şcoala. Ce ar trebui să facă autorităţile
Copiii vor participa la grădinițe estivale, la programe de tipul ”Școală după Școală” și ”A doua șansă”, pentru a se integra mai ușor în mediul școlar și pentru a nu mai abandona cursurile.
În 2013, rata abandonului școlar era de 17,5%, arăta un studiu lansat de Unicef și Ministerul Muncii. Astfel, copiii care ajung cel mai des în afara sistemului de educaţie sunt cei din comunităţile sărace, din mediul rural, copiii romi şi cei cu dizabilităţi.
Printre factorii care influenţează cel mai mult abandonul şcolar se numără sărăcia, nivelul redus de educaţie al părinţilor, dificultatea de adaptare a copiilor la cultura şcolii, lipsa educaţiei preşcolare şi insuficienta adaptare a profesorilor la nevoile elevilor romi.
Citește și: Grădiniţele estivale, a doua şansă la educaţie pentru copiii defavorizaţi
În 2012, peste 386.000 de copii cu vârste între trei și 17 ani nu erau înscriși în nici o formă de învățământ, iar ultimul recensământ arată că peste 245.000 de persoane de peste 10 ani sunt analfabete, conform Institutului Național de Statistică.