7 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecial100 de bucureşteni vor dormi, vineri noapte, în parc. Află de ce

100 de bucureşteni vor dormi, vineri noapte, în parc. Află de ce

O sută de persoane vor dormi, vineri noapte, în corturi ale Crucii Roşii, în Parcul „Lumea Copiilor” din Capitală, în cadrul evenimentului „Noapte albă pentru zile negre”, potrivit Mediafax.

Evenimentul reprezintă o simulare de tabără de dezastre având ca obiectiv conştientizarea populaţiei, informează Crucea Roşie.

Tabăra Crucii Roşii va fi deschisă pentru vizitatori, vineri, în intervalul 15.00 – 21.00. Aceştia vor beneficia de ateliere de pregătire pentru intervenţii în situaţii de urgenţă şi demonstraţii de prim ajutor şi de funcţionare a motopompelor de potabilizare a apei. Pentru copii sunt organizate ateliere de prim ajutor, ateliere de creaţie şi jocuri cu premii. Fiecare vizitator va beneficia de un tur organizat al taberei şi, la sfârşitul acestuia, cei care doresc vor putea face o donaţie pentru victimele dezastrelor naturale din România.

Voluntarii Crucii Roşii vor marca aniversarea prin activităţi specifice – demonstraţii publice de prim ajutor, acţiuni de prevenire a bolilor netransmisibile, măsurarea tensiunii arteriale şi testarea glicemiei, diverse acţiuni stradale pentru copii sau demonstraţii de intervenţie la dezastre.

Din 1876 până în prezent, Crucea Roşie Română s-a implicat ori de câte ori războiul, epidemiile sau dezastrele naturale au lovit ţara. În ultimii cinci ani, voluntarii şi angajaţii Crucii Roşii Române au acordat sprijin pentru peste 2 milioane de persoane aflate în dificultate.

Cele mai citite

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

FCSB, lăudată de greci după remiza cu Olympiakos!

Jurnaliștii greci au apreciat prestația FCSB în meciul terminat 0-0 cu Olympiakos, remarcând mai mulți jucători români, în timp ce Christos Mouzakitis, un puști...

Kaspersky, producătorul rus de software antivirus, își închide biroul din România

Producătorul rus de software antivirus Kaspersky a decis să închidă biroul său local din România, ca parte a unui proces de reorganizare mai amplu...
Ultima oră
Pe aceeași temă