Un elev din Bihor care a contestat faptul că a fost scos din examenul de Bacalaureat în timpul probei de matematică, și-a început cererea de contestație cu ”Subsenatul” și a confundat Corupul de Control al ministrului Educației cu ”Corpul de Control al comisiei judeţene de bacalaureat”, potrivit bihon.ro.
Mai departe, absolventul de liceu, care și-a dat acordul pentru fotografierea contestației depuse, are o serie de greșeli gramaticale în cerere.
Citește și: Cum se fură la Bacalaureat. Elevii, ajutați de profesori să trișeze
În primul rând, tânărul articulează „Lucrul (n. red. – corect era „lucru”) realizat unilateral de comisie…” „Totodată am (n.red. – în loc de „au”) fost şi diriginţii la IŞJ Bihor pentru a identifica elevii după criteriilor lor…)”. „Pe timpul desfăşurării probelor de examen am avut un comportament conform metodologiei de examen, supraveghetorii din sală nu mi-au făcut reproşuri şi nu ştiu pentru ce am fost eliminat şi vom contesta în prezenţă abuzurile făcute de comisie”, încheie tânărul.
Citește și: Fraudă la Bacalaureat în Bihor. Câți elevi riscă ELIMINAREA
Elevul de clasa a XII-a a luat nota 5,15 la proba de limbă și literatură română de la Bacalaureat.
Ministerul Educației cercetează un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor, unde, în 10 din cele 14 săli, profesorii asistenți au fost înregistrați permițându-le candidaților să copieze și chiar ajutându-i, aproape 200 de elevi riscând eliminarea din examen.