13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSocialVREMEA: Temperaturi de 20-25 de grade în zilele de Paşte

VREMEA: Temperaturi de 20-25 de grade în zilele de Paşte

În prima zi de Paşte vor fi în medie 19-20 de grade, iar luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă, cu temperaturi de până la 25 de grade Celsius.

Alina Şerban, meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), a declarat că, sâmbătă, vremea se mai ameliorează sub asepectul precipitaţiilor, informează Mediafax. Ploile vor mai apărea doar cu caracter local prin nordul teritoriului şi în zonele montane, iar în restul ţării cerul se va degaja, însă, temperaturile vor fi comparabile cu cele de vineri, între 11 şi 20 de grade la nivel naţional.

„Duminică se încălzeşte uşor în regiunile intracarpatice, în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, unde la amiază valorile termice vor trece de 20 de grade Celsius, însă, în celelalte regiuni, între 14 şi 20 de grade. De asemenea, va fi vânt în partea de sud a teritoriului. În noaptea de Înviere va fi frumos ca aspect, fără precipitaţii, cu temperaturi situate între 4 şi 9 grade şi 7-8 grade în zona Capitalei”, a mai precizat meteorologul. Potrivit sursei citate, luni va fi cea mai frumoasă zi din această perioadă cu temperaturi de peste 20 de grade, şi chiar 25 de grade în zonele vestice.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă