17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialVIDEO Incendiu la o vulcanizare de lângă fabrica de bere Galați. Un...

VIDEO Incendiu la o vulcanizare de lângă fabrica de bere Galați. Un reșou a fost uitat în priză

Acţiunea pompierilor militari a fost îngreunată de faptul că în incintă erau foarte multe cauciucuri, care au luat foc, un fum gros acoperind întreaga zonă.

Incendiul a fost localizat după două ore, fără să se extindă. Traficul în zonă a fost restricţionat pe toată perioada intervenţiei. Paznicul societăţii a încercat să scoată din bunuri şi s-a ales cu arsuri pe mâini şi faţă.

“Am intervenit pentru lichidarea unui incendiu care se manifesta pe aproximativ 400 de metri pătraţi. O persoană, paznicul, s-a ales cu arsuri de gradul unu şi doi pe faţă şi membrele superioare şi a fost preluat de un echipaj al ambulanţei pentru a fi transportat la spital”, a spus Eugen Chiriţă.

Din primele cercetări, se pare că incendiul a pornit de la un reşou uitat în priză.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă