4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialSocietateVasile Bănescu semnalează "dezarticularea viziunii morale asupra ordinii naturale", în noul scandal...

Vasile Bănescu semnalează „dezarticularea viziunii morale asupra ordinii naturale”, în noul scandal despre familia tradițională

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, emite un punct de vedere în noul scandal legat de familia tradițională, susținând că acest scandal pune în evidență „dezarticularea viziunii morale asupra ordinii naturale”.

Vasile Bănescu pornește de la lozinca „Familia este orice vor oamenii să fie familie”, folosită de cei care se pronunță împotriva familiei tradiționale. Despre această lozincă, Vasile Bănescu afirmă că reprezintă „O mostră de invincibilă ignoranță și de ermetic analfabetism cultural cu inevitabile consecințe pentru societate. Consecințe desigur niciodată evaluate de cei ce pot vedea în familie „orice vor oamenii să vadă”, adică să proiecteze cu mintea lor ieșită din minți dincolo de nesemnificativa realitate”.

„E-urile ideologice îngurgitate în doze aproape letale fac ravagii în metabolismul cultural și moral al celor care nu au avut acces la hrana și aerul curate ale celei mai înalte culturi a lumii, cea europeană, rodită de codul moral iudeo-creștin. Cel care a germinat, rodit și hrănit inclusiv Modernitatea, din care ideologii de rit progresist, trăitori bezmetici în evul obscur al relativismului și post-adevărului nu mai înțeleg nimic. Întrucât, nemaiavând acces la cheia ei culturală, aceasta le rămâne, desigur, impenetrabilă”, consideră Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR a transmis aceste idei într-un mesaj postat pe facebook, în seara de 5 noiembrie 2023. Postarea lui Vasile Bănescu apare în contextul scandalului în care este implicată Elena Lasconi, fostă jurnalistă, în prezent primarul municipiului Câmpulung Muscel. Lasconi a declarat într-un interviu la Prima Tv că, deși este policitian USR, ea a mers la vot la „Referendumul pentru familie” și a votat „Da” (adică pentru introducerea, în Constituția României, a ideii că familia e formată dintr-un bărbat și o femeie).

Controversa apare din cauza faptul că partidul Elenei Lasconi, USR, se pronunța cel mai ferm împotriva modificării, în acest sens, a Constituției României.

Ca urmare a acestei declarații a Elenei Lasconi, USR a anunțat că Lasconi nu va mai fi pe lista candidaților USR pentru alegerile europarlamentare din anul 2024.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă