37.7 C
București
joi, 20 iunie 2024
AcasăSocialSocietateCum organizezi o ceremonie de înmormântare în capitală

Cum organizezi o ceremonie de înmormântare în capitală

Trecerea în neființă este un moment pe care Biserica îl celebrează pe parcursul a trei zile, perioadă considerată necesară pentru ca sufletul să părăsească trupul și să fie acceptat în Ceruri. După aceste trei zile are loc ceremonia de înmormântare cu toate rânduielile și obiceiurile religioase, de la slujbă și parastas, la oferirea de pachete de pomană celor prezenți. Descoperă oferta de servicii funerare Bucuresti de la Memorium și beneficiază de suport necondiționat la orice oră din zi sau din noapte!

Înregistrează decesul la primărie

După constatarea decesului de către un medic autorizat, evenimentul nefericit trebuie declarat legal, prin obținerea certificatului de deces. Această formalitate este obligatorie, fiind necesară pentru ca înmormântarea să poată avea loc pe cale legală. Certificatul eliberat în termen de câteva ore este necesar și pentru a accesa ajutorul de înmormântare oferit de stat, dar și pentru a putea folosi taloanele de pensie ale răposatului în vederea acoperirii cheltuielilor de înmormântare.

Contactează o firmă de servicii funerare din sectorul tău

Pentru a urma toate procedurile legislative și organizatorice mai ușor de parcurs este indicat să apelezi la ajutor de specialitate din partea unei case de pompe funebre care să preia mare parte din responsabilitățile familiei. Există zeci de opțiuni pentru fiecare sector, indicat fiind să optezi pentru una care este localizată cât mai aproape de domiciliul tău, în așa fel încât să ai parte de promptitudine și profesionalism. Aceștia te pot ajuta în tot ceea ce privește constatarea decesului, pregătirea trupului neînsuflețit, achiziționarea de elemente mortuare, intermedierea spațiului de veci, organizarea ceremoniei și a parastasului, dar și transportul mortuar de la spital acasă sau la capelă.

Alege biserica sau capela la care va fi depus trupul neînsuflețit

Un alt detaliu pe care trebuie să îl stabilești cât mai repede din momentul în care ai aflat vestea nefericită este locul, data și ora la care va avea loc înmormântarea. Trebuie să discuți aceste aspecte cu un preot în așa fel încât să te asiguri că există disponibilitate și că este permisă din punct de vedere religios organizarea înmormântării în ziua stabilită. Aceste discuții pot fi lăsate de asemenea în seama echipei de specialiști cu care alegi să colaborezi, pentru a scăpa de griji și stres.

Alege unul dintre pachetele de servicii funerare

Pentru a avea siguranța faptului că serviciile de care beneficiezi se pliază întocmai cerințelor, bugetului și nevoilor tale, ai posibilitatea să alegi din numeroase pachete complete de servicii specifice. Fiecare este alcătuit în așa fel încât să acopere totalitate procedurilor obligatorii de înmormântare, la care se adaugă detalii și obiceiuri suplimentare pe care dorești să le urmezi.

După caz, poți solicita personalizarea unuia dintre pachetele prestabilite în așa fel încât să existe o concordanță favorabilă între serviciile oferite și prețul pe care îl plătești, pentru ca tristul eveniment să nu necesite un efort financiar ridicat. În pagina de prezentare poți observa măsura în care serviciile oferite sunt decontate prin intermediul talonului de pensie sau suma pe care o poți recupera ulterior prin ajutorul de deces.

Indiferent de zona țării, organizarea unei înmormântări urmează aceleași etape de bază, de la constatarea decesului și pregătirea trupului fără viață, la înhumarea sau depunerea la capelă a acestuia. Pentru a facilita întreg procesul și a câștiga cât mai mult timp pentru a-l petrece cu cel trecut în neființă, colaborarea cu o firmă de servicii funerare se dovedește a fi o soluție avantajoasă atât din considerente de eficiență, cât și din punct de vedere financiar. Colaborează cu Memorium în oricare dintre cele șase sectoare ale capitalei sau pentru localitățile județului Ilfov și beneficiază de asistență de specialitate în regim non-stop.

Cele mai citite

Vizita Familiei Regale în Finlanda: Întâlnire cu primarul orașului Tampere și comunitatea românească

Ziua de miercuri, 19 iunie 2024, a fost consacrată orașului Tampere. La Primăria municipală, Majestatea Sa și Principele Radu au fost întâmpinați de primarul...

Florinel Coman, gata pentru duelul cu Belgia: “Nu este important cine marchează”

După victoria decisivă împotriva Ucrainei la EURO 2024, echipa națională de fotbal a României se concentrează acum asupra următorului duel crucial cu Belgia. Meciul...

Ședința Guvernului de astăzi va fi reprogramată

Şedinţa de Guvern care urma să aibă loc astăzi va fi reprogramată, a anunţat Executivul.Potrivit unui anunţ al Guvernului de ieri, reuniunea guvernamentală urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă