Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Protest: consilierii de probațiunie contestă salariile mici și condițiile necorespunzătoare

Peste 100 de consilieri de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, nemulţumiţi de salarizare şi condiţii de muncă.

Iulia Zarnescu 0 comentarii

Actualizat: 21.03.2018 - 10:59

Protestul se desfăşoară în faţa sediului Institutului Naţional de Statistică, cu ocazia prezentării bilanţului pe anul 2017 al Direcţiei Naţionale de Probaţiune.

Manifestanţii au pancarte cu mesaje precum: "500 de angajaţi la 90.000 de condamnaţi", "Stop subfinanţării probaţiunii!", "Probaţiunea, risc sistemic", "Vrem recunoaştere profesională!" şi "Stop discriminare în raport cu celelalte categorii profesionale din justiţie!".

Protestatarii suflă în vuvuzele şi strigă: "Respect, respect, respect profesional!" şi "Probaţiunea!".

Crina Mocanu, preşedinte al Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP), a declarat că protestatarii sunt nemulţumiţi de salarizarea incorectă a consilierilor de probaţiune raportat la atribuţiile din ce în ce mai numeroase impuse în sarcina lor, discriminarea salarială în raport cu alte categorii de salariaţi din familia ocupaţională ''Justiţie'', de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive care au pus capăt acestor discriminări, precum şi de diminuarea salariilor, ca urmare a noilor reglementări privind salarizarea, respectiv plata contribuţiilor sociale, intrate în vigoare la începutul acestui an.

Ea a spus că volumul de muncă este mare, din cauza numărului insuficient de consilieri de probaţiune angajaţi la nivel naţional.

Crina Mocanu a menţionat că, în prezent, în serviciile de probaţiune din întreaga ţară sunt încadraţi 550 de consilieri de probaţiune, care se ocupă de supravegherea şi reintegrarea socială a aproximativ 100.000 de persoane condamnate.

Ea a făcut referire la "inexistenţa unor sedii adecvate" pentru derularea activităţii în bune condiţii atât pentru consilierii de probaţiune, cât şi pentru beneficiari.

Mocanu a precizat că unii dintre consilierii de probaţiune îşi desfăşoară activitatea în mai puţin de 4 metri pătraţi, în spaţii fără lumină naturală şi fără niciun sistem de ventilare. A afirmat că nu se respectă legea care prevede asigurarea pazei sediilor şi a personalului de probaţiune de către Jandarmeria Română.

Protestul se încheie la prânz, potrivit AGERPRES.

Comentarii

loading...