5.6 C
București
miercuri, 4 decembrie 2024
AcasăSocialProgramul școlii se negociază. Elevii s-ar putea întoarce în clase începând de...

Programul școlii se negociază. Elevii s-ar putea întoarce în clase începând de mâine

Un ordin comun, semnat de ministrul Educației și de ministrul Sănătății, stabilește că, în fiecare zi, aceste două ministere vor decide programul școlilor din România, valabil pentru ziua următoare.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța, luni, 17 mai 2021, că ordinul comun urmează a fi publicat în Monitorul Oficial în cursul serii – ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat.

Noul ordin oferă baza legală pentru ca, în fiecare zi, să se decidă dacă programul de învătământ se desfășoară cu elevii în clase (fizic) sau cu elevii acasă (online), în funcție de incidența pandemiei din ziua anterioară. Programul va fi diferențiat în funcție de situația pandemiei din fiecare județ, dar ieri, pentru prima oară în ultimele luni, întregul teritoriu al României se afla în scenariul verde – cel mai favorabil din punctul de vedere al situației sanitare.

Înainte de acest ordin comun, programul școlilor era decis pentru o întreagă săptămână în funcție de situația din ziua de vineri a săptămânii precedente.

Dacă într-o zi rata de infectare cu Covid, la nivelul unui județ sau al Capitalei, este sub 1 la mie, atunci în ziua următoare toți elevii din acel județ (respectiv din București) trebuie să se prezinte la școli, pentru a face ore în clasă. Rata de infectare este cea anunțată de Direcția județeană de Sănătate Publică (DSP).

“Referinţa să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie. Toate celelalte prevederi cunoscute rămân în vigoare”

Sorin Cîmpeanu,

Ministrul Educației

Acum o săptămână, premierul Cîțu se arăta rezervat față de ideea ministrului Educației de a rechema toți elevii pentru cursuri în școli, începând cu mijlocul lunii mai. Șeful Guvernului preciza că o condiție pentru revenirea tuturor elevilor la școală este vaccinarea anti – covid a tuturor cadrelor didactice.

“Încă nu am discutat acest subiect cu domnul ministru, dar eu cred ca e important să avem tot personalul din sistemul de învățământ vaccinat și apoi putem să discutăm”

Florin Cîțu,

Prim-ministru

Ideea de revenire a tuturor elevilor în clase a fost susținută constant de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, generând chiar divergențe în interiorul Guvernului, în condițiile în care responsabilii Ministerului Sănătății spuneau că această redeschidere a școlilor va agrava pandemia.

Ideea a revenit în actualitate pe măsură ce campania de vaccinare anti – Covid a avansat, iar numărul de cazuri noi de infectare cu Covid a scăzut.

Duminică, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunța, pe o rețea de socializare, că va iniția un ordin comun, împreună cu ministrul Sănătății, pentru redeschiderea școlilor.

„Conform ordinului comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii, şcolile funcţionează toată săptămâna luând ca referinţă rata de infectare din ziua de vineri a săptămânii precedente. Constatând că un număr important de localităţi sunt foarte aproape de pragul de 1 la mie al ratei de infectare, în urma discuţiilor cu ministrul Sănătăţii, apreciind înţelegerea Ministerului Sănătăţii pentru importanţa şcolii, luni, 17 mai vom iniţia modificarea Art 2, alin. 3 al ordinului comun de ministru Educaţie-Sănătate, în sensul în care referinţa să fie considerată ziua în care rata de infectare se modifică în raport cu pragul de 1 la mie. Toate celelalte prevederi cunoscute rămân în vigoare”, a precizat ministrul Sorin Cîmpeanu într-un mesaj postat pe rețeaua Facebook.

În apropierea școlilor și în incinta acestora, obligația de a purta mască rămâne în vigoare, chiar și în localitățile în care, pe stradă, masca nu mai este obligatorie.

Ideea ministrului, de a ține cont de rata de infectare în fiecare zi, a stârnit însă și critici. Unul dintre răspunsurile primite este următorul:

“Domnule ministru luați decizii greșite.Cum credeți că se pot pregăti copii și școlile de azi pe mâine ? Și dacă peste două zile creste rata de infectare nu se mai duc?”

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ford lansează primul său automobil electric produs în România: Puma Gen-E

Ford a dezvăluit oficial Puma Gen-E, primul model complet electric asamblat în România, în fabrica Ford Otosan din Craiova. Modelul vine cu baterii produse...

Elena Lasconi: România nu este de vânzare şi nici de dat cadou Rusiei

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, afirmă că a constatat în societate „frică” în urma primului tur de scrutin, având în vedere că...

ANPC verifică 14 influenceri pentru postări publicitare nemarcate

Acțiunea ANPC face parte dintr-o campanie, coordonată la nivel european de Direcția Justiție și Consumatori din cadrul Comisiei Europene Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC)...
Ultima oră
Pe aceeași temă