De la ora 18.00, corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat de la Castelul Peleş la Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53), unde va ajunge la ora 20.30. Ceremonia va avea caracter privat. Publicul şi presa nu vor avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
Sâmbătă, 16 decembrie 2017 la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.
La ora 11.00, sicriul cu corpul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal. Acolo va avea loc o scurtă ceremonie religioasă şi militară. Accesul publicului în Piaţa Palatului este liber, în zonele special amenajate pentru participanţi. Accesul presei este liber.
La ora 11.10, sicriul va fi urcat pe un afet de tun. Se va forma un cortegiu funerar, la care vor lua parte Familia Regală, militari români, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române. Procesiunea se va face pe jos, iar afetul de tun va fi tras, în semn de omagiu, de un vehicul militar operaţional.
De la ora 11.30 la ora 12.45, Cortegiul funerar va merge pe jos, pe traseul Piaţa Palatului Regal – Calea Victoriei – Splaiul Independenţei – Piaţa Unirii – Intrarea pe Dealul Mitropoliei.
De la ora 12.50 la ora 14.00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de înmormântare. Publicul şi presa nu vor avea acces în catedrală.
La ora 14.00, cortegiul funebru se va deplasa la Gara Regală Băneasa, pe ruta Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, Arcul de Triumf, Şos. Kiseleff, Şos. Bucureşti-Ploieşti.
La ora 14.40, sicriul cu corpul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte va fi transportat cu Trenul Regal, de la Bucureşti la Curtea de Argeş. Vor călători în Trenul Regal Custodele Coroanei şi membrii Familiei Regale a României. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara Regală Băneasa.
Trenul Regal va circula cu viteză redusă în următoarele localităţi: Chitila (ora 14.51) – Titu (ora 15.41) – Piteşti (ora 16.46). Toţi cei care vor dori să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt aşteptaţi în gara oraşului lor.
La ora 17.30 trenul Regal va ajunge la Gara din Curtea de Argeş. Cortegiul funerar se va deplasa de la gară la Catedrala Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş. Prezenţa presei şi a publicului va fi permisă la Gara din Curtea de Argeş.
La ora 17.50, va avea loc slujba de îngropare a Regelui Mihai I în Catedrala Mânăstirii Curtea de Argeş.
La ora 18.20, sicriul va fi purtat într-o procesiune pe jos către Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.
La ora 18.40 va avea loc ceremonia religioasă a îngropării în Noua Catedrală Arhiespiscopală şi Regală. Prezenţa presei nu va fi permisă în cele două incinte, nici înainte, nici pe parcursul celor două ceremonii funerare.
Noua Catedrală nu va putea fi vizitată în primele 7 zile după înmormântare. Familia Regală anunţă mare doliu pentru 40 zile şi doliu timp de trei luni (de la deces). Marele doliu şi doliul se referă la prezenţa publică a membrilor Familiei Regale.
Cărţi de condoleanţe sunt deschise la Castelul Peleş, la Palatul Regal (Calea Victoriei) şi la Palatul Elisabeta. Ele sunt la dispoziţia publicului timp de 40 de zile de la data decesului.
Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal: – Miercuri, 13 decembrie 2017, între ora 21.00 şi ora 24.00; – Joi, 14 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00; – Vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00.