35.3 C
București
joi, 6 august 2026
AcasăSocialPregătirea încheierii semestrului școlar

Pregătirea încheierii semestrului școlar

Noul șef al Învățământului consideră că este necesară o „radiografie” a situației actuale din sistemul educațional.

„Este esențială o radiografie reală a momentului în sistemul de învățământ, precum și o informare corectă și completă din perspectiva educației pentru sănătate/campaniei de vaccinare”, a declarat Sorin Cîmpeanu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului Educației, remis cotidianului „România liberă”.

 

Dispozițiile ministerului

Potrivit comunicatului, în perspectiva încheierii semestrului I, Ministerul Educației dispune către toate unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare, următoarele:

1. Reactualizarea datelor privind dotarea cu echipamente și conectarea la internet a elevilor, ca urmare a programelor derulate de către Ministerul Educației și Cercetării prin HG 370/2020 – programul „Școala de acasă”, HG 756/2020, OUG 144/2020, precum și prin intervenții realizate la nivel local.

2. Reactualizarea datelor privind accesul cadrelor didactice la tehnologie și internet, în vederea desfășurării în cele mai bune condiții posibile a activităților de predare/evaluare.

3. Modul de acoperire cu personal calificat și procentul de acoperire cu personal necalificat a catedrelor/normelor didactice eliberate prin pensionare în timpul anului școlar 2020-2021.

„După finalizarea acestui proces, unitățile școlare vor identifica și raporta, până la 11 ianuarie 2021, numărul elevilor aflați în situație de risc cu privire la încheierea mediilor pe semestrul I, în vederea stabilirii planului de intervenție personalizată pentru evitarea abandonului școlar cauzat de dificultățile derulării procesului de învățământ în sistem online”, mai precizează sursa citată.

Ministerul de resort mai anunță, prin același comunicat de presă, că: „În vederea informării corecte a personalului din învățământ cu privire la campania națională de vaccinare, precum și în sprijinul încurajării vaccinării, Ministerul Educației va solicita tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și universităților publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma națională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, Informațiile puse astfel la dispoziție vor constitui o contribuție la educația pentru sănătate a elevilor și studenților”.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Oana Gheorghiu: Peste un sfert dintre primării nu sunt încă înrolate în Ghiseul.ro, deși termenul expiră pe 25 august

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu anunță că 919 dintre cele 3.187 de primării din România nu sunt încă înrolate în platforma Ghiseul.ro, deși au obligația...

Varga închide subiectul Petrescu la FCSB! Promisiunea făcută după interesul lui Becali

Ioan Varga susține că Dan Petrescu i-a promis că, dacă va reveni în antrenorat în România, o va face exclusiv la CFR Cluj.Posibila revenire...

Avertisment privind vulnerabilizarea sistemului energetic: România a închis minele de cărbune, înainte să construiască alternativa

Planul inițial prevedea înlocuirea grupurilor pe cărbune cu centrale moderne pe gaze în ciclu combinatPreședintele Asociației Energia Inteligentă (AEI) susține că statul român a...
Ultima oră
Pe aceeași temă