10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSocialPosturturile căutate din Educație

Posturturile căutate din Educație

La fel ca în anii anteriori, la sesiunea examenului național pentru definitivare în învățământ ce se desfășoară în aceste zile, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (3.006), învățământ primar în limba română (1378), educație fizică și sport (977), psihopedagogie specială (423), limba și literatura engleză (376), respectiv limba si literatura română (346), după cum precizează Ministerul Educației, într-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, s-a desfășurat ieri, 14 iulie, începând cu ora 9:00, în 42 de centre de examen.

 

Condițiile, la Definitivat

Au fost admiși la proba scrisă 8.839 de candidați (dintr-un total de 9.370 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

– efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an;

– calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”;

– media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Prima probă s-a desfășura la 98 de discipline.

“Conform Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământ, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 și a Procedurii operaționale nr. 30.470.01.07.2021, în vederea susținerii probei scrise, candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice în vigoare, aplicabile în cazul examenelor naționale, referitoare la normele de prevenire și combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2”, se menționează în comunicatul ministerului de resort.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 28 iulie.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Dan Podaru candidează din partea PER la funcția de primar al sectorului 1

Fostul consilier local Dan Podaru va fi candidatul Partidului Ecologist Român pentru funcția de primar al sectorului 1, după ce formațiunea sa politică, Alianța...

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă