15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSocialPensiile militarilor și polițiștilor ar putea fi reduse cu peste 30 la...

Pensiile militarilor și polițiștilor ar putea fi reduse cu peste 30 la sută

Plenul Camerei Deputaților a avut, ieri, pe ordinea de zi, un proiect de lege pentru aprobarea OUG 59/2017 referitoare la pensiile de serviciu.

Deputații au amânat discutarea acestui act legislativ, în condițiile în care proiectul a fost aprobat de Senat încă din toamna anului trecut, iar Camera Deputaților este cameră decizională.

Dacă și deputații vor aproba textul votat de Senat, noul act normativ va duce la reducerea pensiilor militarilor și polițiștilor cu peste 30 la sută, avertizează un comunicat al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor.

 

Sporurile nu mai contează la pensie

Cel mai controversat punct al OUG 59, intrată în vigoare la data de 15 septembrie 2017, a fost cel care a modificat Articolul 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

În forma decisă de OUG 59, Art. 60 afirmă că “la stabilirea pensiei militare de stat, pensia netă nu poate fi mai mare decât media soldelor / salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor / salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei“.

Această limitare este contestată de sindicaliști.

“Printr-o scamatorie juridică, Guvernul a dispus plafonarea pensiilor la o medie a salariilor nete care ar corespunde salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, ceea ce a însemnat, în mod direct, eliminarea drepturilor care motivează personalul din acest sector de activitate să rămână în activitate până la vârsta maximă”, susține președintele Federației Sindicatelor din ANP, Sorin Dumitrașcu.

Potrivit acestuia, OUG 59/2017 a avut ca efect anularea unor drepturi care fuseseră recunoscute, anterior, în calculul pensiei militare. Astfel, conform OUG 59, la calcularea pensiei militare nu mai contează fiecare an lucrat peste vechimea în serviciu minimă necesară pentru pensionare. Nu mai sunt luate în calculul pensiei militare nici contribuția individuală suplimentară la pensie și nici calitatea de deținător al Semnului onorific “În Serviciul Patriei” pentru 15, 20 și 25 de ani de activitate.

 

Un sfert dintre angajații din penitenciare s-au grăbit să iasă la pensie

“Această măsură a determinat, înainte de 15 septembrie 2017, un val de pensionări în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Numai din sistemul penitenciar s-au pensionat un sfert dintre angajați pentru a evita riscul de a pierde o serie de drepturi și de a primi o pensie diminuată cu peste 30 la sută”, precizează Federația Sindicatelor din ANP.

Potrivit comunicatului semnat de Sorin Dumitrașcu, “în mod concret, după anunțarea acestei măsuri, statul român a trimis la pensie, cu 5 – 8 ani mai devreme, câteva mii de militari, politiști și funcționari publici cu statut special din penitenciare care, în mod normal, și-ar fi continuat activitatea. Ceea ce, în mod evident, nu înseamnă o economie pentru bugetele de pensii și constituie o risipă imensă de potențial uman”.

Sindicaliștii cer, în acest moment, ca proiectul de lege să fie retrimis la Comisiile de specialitate ale Parlamentului în vederea discutării propunerilor organizațiilor sindicale și ale pensionarilor militari. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

USR: Guvernul Ciolacu minte când spune că ia măsuri în favoarea consumatorilor şi că scade facturile românilor

Reprezentanţii USR consideră că Guvernul PSD-PNL ''minte'' atunci când spune că reduce facturile românilor şi că, de fapt, continuă să întreţină schema prin care oamenii...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...

Casa Albă a reprogramat întâlnirea anulată de Netanyahu de la Washington

Decizia vine în contextul în care Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al Casei Albe, a anunţat că premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a revenit asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă