0.9 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieNegocieri pentru școlile deschise

Negocieri pentru școlile deschise

Guvernul și Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) discută, în aceste zile, posibilitatea menținerii școlilor deschise pentru cursuri cu prezență fizică și după depășirea incidenței COVID-19 de 6/1.000.

Ministerul Educației susține menținerea școlilor deschise și după ce este depășită incidența COVID-19 de 6/1.000 de locuitori, într-o localitate, după cum a precizat chiar șeful Învățământului, Sorin Cîmpeanu, într-o conferință de presă susținută ieri.

Potrivit lui Cîmpeanu, o decizie în acest sens ar trebui luată până vineri.

Ministrul Educației a mai precizat, în aceeași conferință de presă, că, potrivit datelor obținute de la Bruxelles, în toate țările din UE s-a decis ca “școlile să fie ultimele care se închid și primele care se deschid” când sunt luate în discuție măsuri de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

Ministrul a mai mai precizat că este posibil să fie luată decizia ca, de luni, într-o școală să fie suspendate cursurile cu prezență fizică doar după confirmarea cazurilor de infectare cu COVID-19.

Prezență, sigur, până luni

Șeful Educației a mai precizat că, indiferent de incidența înregistrată până vineri, cursurile cu prezență fizică în școli nu vor fi suspendate în această săptămână.

“Așa cum este regula în acest moment, decizia pentru modul în care se desfășoară activitatea în unitățile de învățământ este luată vineri, pentru luni. A fost deja un caz, în Afumați, unde s-a decis devreme să se închidă școlile, iar luni incidența a fost de 5,9. Nu ne putem juca de-a închis – deschis școlile”, a menționat Sorin Cîmpeanu.

Declarația ministrului a venit în contextul în care, ieri, a fost depășită și în capitală incidența COVID-19 de 6/1.000 de locuitori.

„În săptămâna 13-20 septembrie s-au vaccinat, în medie, 1.000 de elevi pe zi. În săptămâna 21-27 septembrie s-au vaccinat, în medie, 1.700 de elevi pe zi. Practic, în săptămâna 21-27 septembrie, numărul elevilor vaccinaţi a crescut cu 12.000 – 8.000 de elevi din categoria de vârstă 16-19 ani şi peste 4.000 de elevi din categoria de vârstă 12-15 ani. Este un trend ascendent, semnificativ, este un progres care ne dovedeşte că aceste acţiuni nu sunt în zadar, au efect. Erau puţin peste 100 de elevi pe zi, acum am trecut la o mie. Săptămâna trecută am avut 1.700 de elevi vaccinaţi pe zi”, a afirmat Cîmpeanu, la Ministerul Educaţiei.

Ministrul a evidenţiat importanţa vaccinării anti-COVID pentru depăşirea crizei sanitare, astfel încât şcolile să rămână deschise, iar pierderile în plan educaţional şi în plan socio-emoţional să fie cât mai mici.

„Luând cele mai bune decizii privind vaccinarea, vom putea păstra şcolile deschise, încât pierderile în plan educaţional şi în plan socio-emoţional să fie cât mai mici cu putinţă pe perioada acestei crize sanitare. Va trebui să facem acest lucru, pentru că doar vaccinându-ne vom reuşi să punem punct acestei crize sanitare cât mai curând posibil. Pe de altă parte, va trebui să ne obişnuim cu altfel de condiţii”, a spus Cîmpeanu.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Irina Margareta Nistor a realizat lista cu cele mai bune filme din 2024

Criticul de film Irina Margareta Nistor a realizat un bilanț al anului 2024 pentru industria cinematografică, evidențiind cele mai importante producții lansate, atât românești,...

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...
00:00:42

VIDEO. Rusia declară că Franța a căutat să inițieze un „dialog” fără participarea Ucrainei

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, afirmă că Franța a încercat să stabilească un „dialog” cu Moscova pe tema Ucrainei, dar fără participarea Kievului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă