2.8 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSocialMoarte suspectă la Cluj a unei tinere de doar 25 de ani

Moarte suspectă la Cluj a unei tinere de doar 25 de ani

O nouă moarte suspectă a unei tinere din Cluj de 25 ani s-a petrecut la doar o săptămână după ce un caz similar a suscitat interesul public.

O studentă de 25 de ani a fost găsită decedată sâmbătă, 6 noiembrie, într-un apartament din Cluj-Napoca. Nu se cunosc motivele care au dus la decesul tinerei.

„Poliţiştii municipiului Cluj-Napoca au fost sesizaţi în jurul orei 10,36 cu privire la faptul că o tânără ar fi decedat într-o locuinţă din Cluj-Napoca. La faţa locului poliţiştii au identificat o tânără de 25 de ani, din acelaşi municipiu, cu privire la care echipajele medicale deja prezente la faţa locului au declarat, din nefericire, faptul că aceasta nu mai prezenta semne compatibile cu viaţa”, informează IPJ, conform adevarul.ro.

Experţii Institutului de Medicină Legală urmează să efectueze necropsia pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.

Pentru această moarte a unei tinere de 25 ani din Cluj s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă

Până atunci, circumstanţele în care a avut loc decesul tinerei urmează a fi cercetate şi stabilite în cadrul unui dosar penal de ucidere din culpă.

Această moarte vine la exact o săptămână după un caz a unei alte tinere studente ce a fost găsită decedată într-un apartament din Cluj.
Este vorba despre o tânără originară din Bistriţa care studia la Facultatea de Psihologie din Cluj.
Ea ar fi suferit de diabet şi ar fi murit din cauza unui stop cardio-respirator, potrivit reprezentanţilor facultăţii.

În schimb, în cazul de moarte a acestei tinere din Cluj, găsită fără viaţă doar în urmă cu câteva ore nu se cunosc cauzele decesului.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Donald Trump va continua să sancționeze Rusia dacă nu se va așeza la masa negocierilor cu Ucraina

Președintele american Donald Trump a apreciat marți ca 'posibile' noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă Moscova nu negociază încetarea războiului împotriva Ucrainei, potrivit barrons.com. 'Este posibil',...

Gigi Becali se delimitează de Călin Georgescu: Așa cum m-a păcălit pe mine, a păcălit două milioane de oameni

George Simion și Gigi Becali bat în retragere în ceea ce privește susținerea lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Dacă acum câteva săptămâni Simion îşi...

Atac cu cuțitul la Tel Aviv. Patru persoane au fost rănite, iar atacatorul a fost eliminat

Patru persoane au fost rănite, dintre care una grav, marți la Tel Aviv într-un atac cu cuțitul al cărui autor a fost ucis, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă