15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSocialMinisterul de Interne are un deficit de personal de 13 la sută....

Ministerul de Interne are un deficit de personal de 13 la sută. Se țin concursuri pentru ofițeri

În urma aprobării acordate de ministrul Marcel Vela, “în perioada imediat următoare, la nivelul structurilor MAI se va identifica numărul de funcții care pot fi ocupate prin acest tip de concursuri, în funcție de necesitățile operative ale domeniului de activitate”, precizează un comunicat transmis, luni, de Ministerul de Interne.

Decizia ministrului Vela a fost luată în urma unei analize realizate la nivelul conducerii MAI referitoare la deficitul de personal, care, la acest moment, se situează la circa 13 la sută. De exemplu, Poliția Română are un deficit de peste 14 la sută, Jandarmeria Română peste 10 la sută, Poliția de Frontieră circa 9 la sută, iar IGSU peste 10 la sută.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...
Ultima oră
Pe aceeași temă