Gheața formată pe râurile din România începe să se topească dar nu există riscul unor inundații.
Un comunicat de presă pe acest subiect a transmis, la data de 14 februarie, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).
„La sfârșitul acestei săptămâni, urmează o ușoară creștere pe râurile din Banat, Crișana, Transilvania și Moldova, ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor prevăzute, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
În acest context, nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub cotele de atenție.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi, pod de gheață) existente pe majoritatea râurilor, cu excepția celor din zonele de câmpie din vestul şi sudul țării, se vor menține fără modificări importante până joi, 16 februarie, apoi vor fi în diminuare și restrângere”, precizează comunicatul transmis de INHGA.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!