1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialJustițieProgram de peste 7 milioane de lei pentru sistemul informatic al CSM

Program de peste 7 milioane de lei pentru sistemul informatic al CSM

Sistemul informatic al CSM (Consiliul Superior al Magistraturii) va fi modernizat în cadrul unui program derulat de compania de tehnologie Trencadis.

Proiectul vizează sprijinirea activității CSM în direcția dezvoltării unui sistem de justiție modern.

Trencadis este o companie de tehnologie specializată în dezvoltarea și implementarea de soluții software complexe pentru sectorul guvernamental și cel de business. Proiectul de la CSM va fi realizat împreună cu firma Connections Consult SA, în calitate de subcontractor.

“Implementarea sistemului informatic integrat va sprijini activitatea de management la nivelul CSM şi va contribui astfel la eficientizarea și modernizarea metodelor de lucru utilizate în cadrul activității proprii. Astfel, se va îmbunătăți modul de lucru al procurorilor și judecătorilor din România. Prin facilitarea modului de lucru se asigura micsorarea timpilor de așteptare pentru cetățeni. Echipa Trencadis este entuziasmată de această provocare nouă datorită faptului că va aduce încă un beneficiu cetățenilor și contribuie la creșterea transparenței și a gradului de transformare digitală a instituțiilor publice din România”, a declarat Emilia Jeleriu, Deputy CEO al Trencadis.

Sistemul informatic al CSM va îmbunătăți competențele strategice și manageriale în domeniul Justiției

Realizarea sistemului IT include servicii IT (dezvoltare aplicații, configurare baze de date și migrare structuri de date). De asemenea, se vor realiza achiziția de produse (licențe software) şi servicii de instruire personal.

Noul sistem IT va facilita organizarea și funcționarea instanțelor şi parchetelor. De asemenea, sistemul va contribui la „gestionarea corectă şi echilibrată a carierei judecătorilor și procurorilor”. Proiectul va urmări interoperabilitatea și funcționalitatea optimă a sistemului IT la standarde ridicate de securitate.

Acesta este al treilea proiect de transformare digitală realizat de echipa Trencadis în domeniul Justiției. Trencadis a asigurat, în cadrul Agenției Naționale de Integritate (ANI), servicii de asistență tehnică informatică de întreținere și reparații software, de dezvoltare software și de arhivare. De asemenea, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), Trencadis a implementat un sistem informatic de management integrat al audierilor.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Programul marilor magazine de Crăciun și Revelion 2024

Ca în fiecare an, marile lanțuri de magazine din România adaptează programul, ținând cont de Sărbători De Crăciun, 25 decembrie, și în prima zi din...
Ultima oră
Pe aceeași temă