2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieICCJ: Mii de dosare de corupţie s-ar putea închide. Elena Udrea, aproape...

ICCJ: Mii de dosare de corupţie s-ar putea închide. Elena Udrea, aproape liberă

La Înalta Curte de Casație și Justiție s-a judecat o speță în care s-a pus problema invocării prescripției, ca urmare a modicării legii penale. Elena Udrea și alți inculpați ar putea fi eliberată pentru că va interveni prescripția.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv.

Mai multe instanţe din ţară au solicitat Înaltei Curţi să stabilească dacă deciziile CCR privind prescripţia retroactivează pe principiul legii penale celei mai favorabile, scrie Agerpres.ro.

Instanţa supremă a hotărât marţi că decizia CCR privind prescripţia se aplică retroactiv:

* „Normele referitoare la întreruperea cursului prescripţiei sunt norme de drept penal material (substanţial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activităţii legii penale prevăzut de art. 3 din Codul penal, cu excepţia dispoziţiilor mai favorabile, potrivit principiului „mitior lex” prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 5 din Codul penal.

* Instanţa care soluţionează contestaţia în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripţia răspunderii penale, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii”.

Surse judiciare au explicat pentru AGERPRES că această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 – mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Unele instanţe au suspendat procesele în aşteptarea unei lămuriri de la Instanţa supremă, altele au trecut însă direct la aplicarea deciziei CCR şi au dispus încetarea unor procese de corupţie.

Curtea de Apel Bucureşti a fost prima instanţă care a sesizat ÎCCJ în legătură cu această chestiune, urmată apoi de alte instanţe.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă