0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSocialInvestiții de cel puțin 2 ori mai mari în amenajările interioare ale...

Investiții de cel puțin 2 ori mai mari în amenajările interioare ale școlilor din domeniul privat față de cele de stat în 2023

Chairry Design & Furniture, companie specializată pe segmentul de fit-out – soluții de mobilier și amenajări interioare complete, înregistrează o creștere de 84% pe segmentul de amenajări interioare pentru școli și licee la finalul anului 2023 față de aceeași perioadă a anului 2020, în linie cu tendința de accelerare a investițiilor în domeniul educațional, previzionată pentru perioada următoare.

Potrivit specialiștilor Chairry Design & Furniture, investițiile în amenajarea unei săli de clasă pentru spațiilor educaționale au crescut semnificativ anul acesta, marja de buget încadrându-se între 3000 Eur pentru școlile și liceele de stat și între 6000 și 10.000 Euro pentru sectorul privat. Astfel, compania a furnizat pe parcursul anului curent peste 11.000 piese de mobilier pentru 200 de proiecte pentru cele 4 sectoare de activitate, domeniul educațional însumând un volum total de vânzări de 40.000 Eur. 

Piața de amenajări interioare și soluții de mobilier pentru sectorul educațional înregistrează o tendință importantă de modernizare, având în vedere nevoia de renovare și chiar construcție a unor noi unități de învățământ. În această direcție, sectorul benecifiază, prin intermediul PNRR, de finanțări de 3,6 miliarde de EUR, destinate modernizării, renovării, mobilării și chiar eficientizării energetice a școlilor din România.

“Vedem cu siguranță o accelerare a investițiilor pentru modernizarea și echiparea sălilor de clasă din cadrul instituțiilor de învățământ, în contextul în care majoritatea mobilierului existent a fost trecut prin prea multe generații de elevi. Ne bucurăm că autoritățile au început să înțeleagă importanța actului didactic și că vedem lucrări importante de reamenajare sau modernizare prin bugete din PNRR sau alte programe de finanțare în unitățile de învățământ din orașele mai puțin dezvoltate, unde nevoia este foarte mare”, declară Raluca Dorobanțu, managing partner Chairry Design & Furniture.

Private school classroom

În 2020, țările OCDE au cheltuit în medie 5,1% din produsul lor intern brut (PIB) pentru instituțiile de învățământ. În România, stat care nu este membru OCDE, însă colaborează strâns cu această instituție, ponderea din PIB dedicată educației a fost aproape la jumătate, respectiv de 2,7%, scăzând chiar și mai mult în 2021, când a ajuns la 2,5% – cel mai mic buget pentru educație din ultimii 30 de ani în România.

Cu toate acestea, începând din 2022, procentul din PIB alocat în România pentru sistemul de educație a început să crească, ajungând în 2023 până la 3,2%, semn că acest sector se află deja într-o zonă de redresare.

Mai mult de atât, unitățile de învățământ din țară au început să acceseze finanțări importante prin intermediul Fondurilor Europene nerambursabile pentru reconstrucția și tehnologizarea unor unități deja aflate în funcțiune sau pentru extinderea acestora. Pe lângă investițiile în tehnologie, specialiștii Chairry Design & Furniture sesizează și o serie de trenduri pentru amenajarea interioară a spațiilor educaționale care va fi cu siguranță susținută și în anul 2024.

“De asemenea, suntem de părere că mobilierul din sala de clasă trebuie să fie adaptat noilor realități educaționale din punct de vedere al tehnologiei si pedagogiei și trebuie să le permită elevilor să își dezvolte abilități precum munca individuală sau în echipă, rezolvarea problemelor, creativitatea, precum și prezentarea de proiecte, susținere examene”, adaugă Raluca Dorobanțu, managing partner Chairry Design & Furniture.

Printre aceste tendințe se numără: introducerea elementelor din natură în designul sălilor de clasă pentru a facilita comfortul și starea de bine a elevilor, sălile de clasă care dispun de cât mai multă lumina naturală, tavane înalte pentru o bună circulare a aerului, cât și optarea pentru mobilier ergonomic care ajută la îmbunătățirea posturii.

Volumul total de piese de mobilier livrate de Chairry pe segmentul educațional în perioada 2023 se ridică la peste 1.000. Printre cele mai importante proiecte semnate de Chairry se numără Liceul “Ion Barbu” din Pitești, Liceul Teoretic I.C. Brătianu din Hațeg, Școala Gimnazială “Mihai Viteazul”, Grădinița cu Program Prelungit „Neghiniță”, Liceul Teoretic “Dr. Mioara Mincu” din București, Universitatea Politehnică din Timișoara ș.a.

Chairry Design & Furniture, o companie antreprenorială românească, operează de peste 20 de ani pe piața locală și este specializată în design și amenajări interioare, precum și în furnizare de soluții de mobilier importat sau produs local. În total, Chairry a importat până în prezent peste 20.000 de piese de mobilier și a amenajat peste 50.000 mp de spații interioare.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

Donald Trump revine cu declarații provocatoare și sugerează posibilitatea anexării Canadei

În timp ce președintele Joe Biden a transmis un mesaj clasic de Crăciun, subliniind valorile „libertății, iubirii, bunătății și compasiunii”, Donald Trump a ales...

Halep, după retragerea de la Australian Open. „Îmi doresc să revin la Cluj”

Simona Halep, dubla campioană de Grand Slam, a anunțat că nu va participa la turneele WTA Auckland și Australian Open, în ciuda wild card-urilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă