0.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSocialÎn zilele de 13, pompierii ne învață să "prevenim ghinionul"

În zilele de 13, pompierii ne învață să „prevenim ghinionul”

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență din România, cu susținerea companiilor E.ON și Delgaz Grid, organizează acțiuni de informare privind importanța respectării regulilor de siguranță.

Începând cu anul 2011, de fiecare dată când ziua de 13 a lunii cade într-o zi de marți, această zi este dedicată Informării Preventive.

Din acest motiv, în ziua de marți, 13 iulie 2021, acţiunile de informare preventivă au fost desfăşurate sub sloganul “Preveniţi Ghinionul!” pentru a atrage atenţia asupra acelor incidente care pot fi cu uşurinţă prevenite dacă sunt respectate câteva reguli simple dar care, în caz contrar, pot provoca tragedii.

„Numai anul trecut, în România, au avut loc 6.775 de incendii la locuințe ce s-au soldat cu 936 de victime, conform Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cele mai multe dintre aceste incendii s-au produs din cauza coșurilor de fum defecte sau necurățate (31%), a instalațiilor electrice defecte (25%), sau a mijloacelor improvizate de încălzire. Așadar, nevoia de informare asupra riscurilor care decurg din nerespectarea unor astfel de măsuri de siguranță este una continuă, obiectivul fiind formarea unei culturi preventive care să ducă la diminuarea semnificativă a numărului de incidente. De aceea, E.ON și Delgaz Grid s-au alăturat și susțin campania Ziua Informării Preventive – Marți 13, lansată de IGSU încă din anul 2011”, precizează un comunicat de presă difuzat de E.ON.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă