20.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSocialÎn vacanță, la grădiniță

În vacanță, la grădiniță

Ministerul Educației a creat cadrul legal pentru ca grădinițele să poată organiza activități cu preșcolarii și în perioada vacanței de primăvară.

Astfel, un număr însemnat de grădinițe din sistemul de educație vor funcționa și pe perioada vacanței de primăvară, cu avizul direcțiilor de sănătate publică, informează Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național “România liberă”.

“Numărul acestora este diferit de la o săptămână la alta, în funcție de solicitări și de capacitatea grădinițelor de a asigura resursa umană”, se precizează în comunicatul ministerului de resort.

Conform datelor publicate, în acest moment, de Ministerul Educației, la nivel național, în perioada 5 – 9 aprilie vor fi deschise 691 de grădinițe, între 12 și 16 aprilie vor fi organizate activități în 1154 de astfel de unități, în săptămâna 19 – 23 aprilie vor fi deschise 1123 de grădinițe, iar în perioada 26 – 29 aprilie vor fi cursuri în 554.

Potrivit datelor publicate de minister, în vacanța de primăvară, în capitală și în județele învecinate acesteia, precum Ilfov, Teleorman și Ialomița, vor fi deschise cele mai puține grădinițe.

La polul opus, cu cele mai multe unități deschise, se află județele Bihor (singurul județ cu 93 de grădinițe în toate intervalele menționate mai sus), Sibiu și Covasna.

 

Rechemarea profesorilor

Inițial, la fel ca în anul școlar precedent, Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare din teritoriu, le-au transmis unităților de învățământ preuniversitar că angajații vor trebui să completeze cereri de concediu de odihnă pentru perioada vacanței de primăvară.

Ulterior însă, ministerul a revenit cu o nouă solicitare, ca angajații din învățământul preuniversitar să completeze noi declarații, prin care să renunțe la cererile de concediu inițiale.

“Având în vedere atribuțiile Ministerului Educației, importanța aplicării unitare a măsurilor care se dispun în această perioadă, asigurarea coerenței în aplicarea normelor legale, pentru o mai clară aplicare a notei 1970/DGIP/31.03.3021, subliniem că în cuprinsul acesteia nu se menționează obligativitatea cadrelor didactice de a-și lua concediu de odihnă. Ministerul Educației, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ nu vor impune personalului angajat limitări ale dreptului la concediul de odihnă. În consecință, salariații vor putea fi programați sau reprogramați în concediu de odihnă în perioada 2 – 4 mai 2021, la solicitarea/cu acordul acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, se arată în adresa Ministerului Educației către inspectoratele școlare din teritoriu și unitățile de învățământ preuniversitar, semnată de secretarul de stat Sorin Ion, obținută de RL.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Rheinmetall își dublează producția de pulbere pentru muniție

Grupul german Rheinmetall își extinde fabrica din Aschau am Inn, lângă München, într-un proiect menit să dubleze capacitatea de producție de pulbere explozivă pentru...

Canicula revine în forță: România ar putea ajunge din nou la temperaturi de aproape 40 de grade

După câteva zile cu temperaturi mai scăzute, vremea intră din nou pe o pantă ascendentă, iar valorile termice vor crește rapid în perioada următoareDirectorul...

Rheinmetall își dublează producția de pulbere pentru muniție

Grupul german Rheinmetall își extinde fabrica din Aschau am Inn, lângă München, într-un proiect menit să dubleze capacitatea de producție de pulbere explozivă pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă