Ce te faci, însă, atunci când părinții sunt toxici? Copilul cum devine? Când copilul se dezvoltă, crescând în toxicitatea părinților, devine un adevărat monstru, apt pentru distrugere.
Din dragoste și hiperprotecție, din nesiguranță și gelozie, din teamă și rușine, dorind să păstreze controlul, partenerii cuplului devin toxici. Atât de bolnavi devin cei doi, încât nu fac diferența între ei – ca parteneri, și ei – ca părinți.
Care sunt sursele toxicității? Ce îi alimentează emoțional pe parteneri în propria lor toxicitate? Cum soluționăm căsătoria toxică? Cum ajutăm copiii prinși într-o familie toxică?
Toxicii sunt toxici între ei? Da. Cu copii sunt toxici? Da! Între ei și alții, rude, prieteni, colegi? Strict ca antrenament. Ei cu ei? Categoric da, drept pedeapsă și antrenament extrem. Ce apare în mintea unui toxic, după permanentizarea comportamentului în cuplu? Satisfacție. Toxicul făptaș este satisfăcut de rezultatele avute asupra partenerului, respectiv cât de tare îl vede că suferă, cât de mult l-a umilit, cât și cum îl controlează, cine pe cine pune la punct, cine râde de cine, cine alungă pe cine. Ce vede copilul? Copilul simte gustul criticii,urii,al manipulării,al minciunii și al trădării. Copilul vede Iadul.
Este partenerul mai slab victimă? Da.
Victima despre care trebuie să știm că poate fi oricând și făptaș, datorită faptului că rolurile se schimbă în timp, învață cum să evite veninul partenerului, surprinzăndu-se chiar și pe sine în spuse și reacții.
De este surprinsă victima? De dispreț și de critică. Este disprețuită victima? Da. Este criticată victima? Cu putere și frecvență. De ce se întâmplă asta? Din cauza faptului că partenerul agresor înțelege viața personală de cuplu, din prisma tuturor modelelor de cupluri toxice întâlnite și admirate în viața sa.
Ce îi place în mod special să pună în practică, umilind partenerul? Să încalce limitele emoționale ale partenerului până la cedare. Un partener umil și ușor de manipulat este fix ceea ce visează, doar că el nu știe ceea ce îl așteaptă.
In decursul a maxim 5 ani, după multiple momente oribile în care a fost șantajat și manipulat emoțional, partenerul victimă, puternic transformat, recâștigă cuplul înmulțind cu 10, 100, 1000 răul și toxicitatea. Doar a învățat de la cel mai bun. Și iată cum agresorul devine victimă și victima agresor. Se mai schimbă rolurile în timp? Da până la contopire.
Când răul devine și mai rău iar binele este doar o iluzie, cuplul împrăștie venin în familia extinsă. Cum afectează răul, destinul unui părinte? Tutorele se transformă într-un personaj extrem ce acceptă dorințele nelimitate ale copilului fără să țină seama de binele superior. De ce face asta? Simplu,câștigă imagine în fața partenerului de cuplu. Nenorocește copilul? Da!
Există un caz particular despre care merită să vorbim. Lupta copiilor în interiorul unui asemenea cuplu și reacțiile lor viitoare.
Când copilul se poartă urât, el strigă după ajutor. Când copilul este toxic pentru cei din jur, știm că vizualizăm un rezultat. Despre copilul toxic nu sunt scrise multe. In cariera mea am întâlnit doar trei copii toxici. Știu bine să se ferească de psihologi și dacă se întâmplă să ajungă să lucreze cu unul, psihologul nu are nicio șansă. Eu am avut noroc.
Am înțeles văzând părinții de ce copilul pare anxios,depresiv,profund tulburat. Datorită faptului că părinții lui nu erau părinți ci combatanți. Iar copilul nu era toxic, doar se apăra.
Războiul psihologic din interiorul unui cuplu toxic, toxicizează familia și forțează copilul până la cedare. Stiind că minorul își iubește cu pasiune părinții, indiferent de lucrurile oribile pe care acesta le vede în casă, viitorul său emoțional și câștigarea normalitătii este alături de un psiholog apt să înțeleagă întregul tablou.
Cum sunt copiii ce provin din familii toxice? Atinși de boala părinților, trăiesc într-un Univers în care cărțile de colorat, telefoanele și televizorul, sunt accesate în timpul certurilor nesfârșite.
Copilul dă televizorul mai tare ca să acopere urletele părinților dar le aude și le ține minte pe toate. Cu prima ocazie urlă și el.
Copilul colorează o pagină de carte, până când vârfurile creioanelor cedează și pagina se rupe. Copilul își lipește telefonul de mână deschizând obsesiv același joc, având ca unic scop îmbunătățirea starii emoționale. Dezvoltă copilul obsesii? Da.
