1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentVizită la nivel înalt în România. Ministrul Apărării a făcut anunțul

Vizită la nivel înalt în România. Ministrul Apărării a făcut anunțul

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, va fi prezent în România miercuri, prilej cu care va vorbi despre rolul României în NATO şi în regiunea Mării Negre, a declarat, luni, ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă.

„Săptămâna aceasta, miercuri, vom primi vizita secretarului Apărării din Statele Unite, şeful Pentagonului, ocazie cu care vom releva toate aceste elemente definitorii ale Parteneriatului Strategic”, a afirmat Ciucă, potrivit Agerpres.

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a început, duminică, un turneu în regiunea Mării Negre pentru a întări alianţele cu ţările supuse presiunii ruse şi pentru a exprima recunoştinţa SUA pentru contribuţia lor la războiul din Afganistan timp de două decenii, relatează AFP.

Lloyd Austin se va deplasa în Georgia, România şi Ucraina, înainte de a participa la summitul miniştrilor Apărării ai NATO, care va fi organizat cu prezenţă fizică la Bruxelles pe 21 şi 22 octombrie.

„Noi dăm asigurări şi întărim suveranitatea ţărilor care se află în prima linie a agresiunii ruse”, a declarat presei un înalt responsabil american din domeniul apărării înainte de călătorie.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă