1.9 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentÎncep amenajările pentru West Side Flower Fest. 13 grădini tematice, unicat, apar...

Încep amenajările pentru West Side Flower Fest. 13 grădini tematice, unicat, apar în Parcul Drumul Taberei

13 grădini tematice, unicat, vor fi amenjate, pe o suprafață de 550 mp, în Parcul Drumul Taberei, la West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România. Acestea vor fi realizate, începând de mâine, 6 iunie, de peisagiștii de la ADPDU Sector 6, împreună cu studenții de la Universitatea ”Ion Mincu” din București. Trei zile va dura amenajarea lor. Iată despre ce este vorba!

West Side Flower Fest nu va avea doar aranjamente gigant, flori sub toate formele și expozanți numai unul și unul, ci și 13 grădini tematice. Trei dintre ele sunt gândite de peisagiștii Administrației Domeniului Public Sector 6, iar celelalte zece sunt proiectate de către 39 de studenți, viitori urbaniști-peisagiști, alături de cinci profesori, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, unul dintre partenerii festivalului.

West Side Flower Fest

”Sunt unice în lume, pentru că sunt rezultatul unei munci didactice. Mai există și în alte părți din afara României asemenea grădini, dar sunt proiectate de peisagiști profesioniști, cu multă experiență. Grădinile tematice propuse de noi au rol educativ. Ne dorim ca cetățenii să vadă că pot să-și planteze în curtea casei, a blocului sau chiar pe balcon nu doar câteva flori și verdețuri. Grădina poate fi un decor în sine. Însă, pentru ca plantele să reziste, trebuie să știi pe care să le alegi, în funcție de sol, de temperatură, cum să le îngrijești, cum să le combini, astfel încât să arate bine, unitar”, a precizat Sorina Rusu, profesorul coordonator al proiectului, la care s-a lucrat timp de trei luni. De mâine începe implementarea propriu-zisă a lucrărilor, de către angajații de la ADPDU Sector 6 și de către studenți, în Parcul Drumul Taberei.

West Side Flower Fest

Grădinile, amenajate pe o suprafață de 550 mp

Vom avea grădina terapeutică, grădina de plante perene, grădina zen, grădina alpină, grădina ascunsă, grădina biodiversității, grădina comunitară, grădina verticală, grădina din balcon, grădina mozaic, grădina romantică, grădina de plante aromatice și grădina de legume. Acestea vor fi amenjate pe suport de paleți, dintr-o gamă variată: de la plante perene, flori și ierburi decorative, până la arbori și arbuști. Toate vor fi plantate în aproximativ 6.000 de ghivece. Acestea, alături de materialele de grădinărit necesare, sunt oferite de sponsori.

West Side Flower Fest

Primele zece grădini vor avea 250 mp. Fiecare se va întinde pe o suprafață de aproximativ 25 mp și va fi concepută în jurul unui anumit subiect, va avea câte o poveste, propriile caracteristici și elemente de design.

West Side Flower Fest

De asemenea, vor avea un tablou, o sculptură sau o instalație, realizate din materiale reciclate (doze de aluminiu, capace de sticle etc.) de către artiștii plastici ai Asociației Alucro.

West Side Flower Fest

Grădina romantică, cu pianină și plină de trandafiri

Celelalte trei vor fi mai mari și vor fi realizate pe 300 mp (fiecare va avea câte 100 mp) de către peisagiștii Primăriei Sectorului 6, coordonați de Andrei Kerekeș.

West Side Flower Fest

 ”Grădina romantică, perfectă pentru îndrăgostiți, va avea 250 de trandafiri, pianină decorată cu flori, dar și un balansoar și un foișor. Stilul romantic este unul practic pentru că permite includerea pieselor de mobilier vechi, combinațiile de piese de mobilier și trucurile estetice, care asociază vechiul cu nou.

West Side Flower Fest

Cea aromatică va fi realizată din 300 de lavande, cimbrișor, busuioc, rozmarin, mentă, 100 de flori perene și anuale, frumos colorate și mirositoare, o zonă de deck și elemente din lemn, o masă cu scaune. Grădinile cu plante aromatice sunt ușor de întreținut, se cultivă ușor, fără a necesita îngrijiri speciale, și se pot planta în orice colțișor, pentru a-ți crea propria sursă de mirodenii.

Grădina de legume și plante repelente va avea straturi înălțate din lemn de diferite dimensiuni, decorațiuni rustice, 150 răsaduri de legume, roșii, ardei, vinete, 30 plante fructifere de grădină, printre care și căpșuni, 150 de flori, alee din pietriș, dar și o sperietoare de ciori, care va întregi peisajul”, a explicat peisagistul Andrei Kerekeș.

Cele 13 grădini vor fi amenajate în următoarele trei zile, de marți până joi,

și vor putea fi admirate pe toată perioada festivalului, între 9 și 11 iunie.

Grădinile tematice sunt populare peste tot în lume

Grădinile tematice sunt foarte populare și la modă, peste tot în lume. Fie că vorbim despre Keukenhof din Olanda, Miracle Garden din Dubai sau despre festivalul horticol Chelsea Flower Show din Marea Britanie, toate aceste amenajări peisagistice permanente sau temporare atrag deopotrivă locuitori, turiști și profesioniști în domeniul peisagisticii.

Puteți afla mai multe despre fiecare grădină tematică propusă de studenți pentru West Side Flower Fest aici: https://forms.gle/9PAKA3UvcWD618s59.

Alte amenajări spectaculoase, realizate de artistul florist Nicu Bocancea

Nicu Bocancea, al 4-lea florist al Europei, vine la West Side Flower Fest cu patru amenajări intitulate: ”Poartă spre o lume mai bună”, ”Podul romantic”, ”Cercul vieții” și ”Labirintul copilăriei”. Și el le va realiza tot săptămâna aceasta. Seniorii înscriși la cluburile deschise de DGASPC Sector 6 pregătesc la rândul lor o rochie din 1.000 de trandafiri reciclabili.

West Side Flower Fest va fi organizat pe o suprafață de 43.000 mp, în Parcul Drumul Taberei și pe Bulevardul Drumul Taberei, între strada Brașov și Aleea Poiana Muntelui. Traficul auto va fi restricționat, începând de joi 8 iunie, ora 20.30, când vor începe pregătirile pentru expozanți și street food. Restricțiile de circulație vor fi ridicate pe 12 iunie, la ora 5.00.

Evenimentul este organizat de Primăria Sectorului 6 și se autosusține financiar din sponsorizări.

Magic FM, TVR și Phoenix Media sunt parteneri media oficiali ai West Side Flower Fest. Ne mai sunt alături B365, România Liberă, Zile și Nopți, GoKid, TimeOutBucurești, OnEvent, Ziarul News, Canal 33, Ultima oră, PRwave, fashion8.ro, Stilul meu, Visit Bucharest și Atelierele Ilbah București, cărora le mulțumim!

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă