Salariul minim brut crește cu 400 de lei, de la 3300 la 3700 de lei, începând din data de 1 iulie 2024, dar creșterea salariului minim implică și creșterea valorii punctului de amendă.
Majorarea salariului minim a fost discutată la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, din data de 23 mai 2024. La această întâlnire, premierul Ciolacu a avut consultări cu reprezentanții sindicatelor și patronatelor. Potrivit Guvernului României, tema centrală a întâlnirii de la Palatul Victoria a fost „nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată”.
„Șeful Executivului a discutat împreună cu partenerii de dialog social contextul și efectele majorării salariului minim brut pe țară garantat în plată de la 3.300 de lei lunar, cât este în prezent, la 3.700 de lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024. Aceasta va reprezenta o creștere de 12,12%, ceea ce înseamnă o majorare netă de 242 de lei. De asemenea, deducerea fiscală de 200 de lei se va menține până la sfârșitul anului”, precizează comunicatul transmis de Guvernul României.
”Creșterea veniturilor și protejarea puterii de cumpărare sunt linii de acțiune pe care le urmărim permanent la nivelul Guvernului. Așa cum am stabilit împreună cu sindicatele și patronatele încă de la sfârșitul anului trecut și am reconfirmat astăzi, în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, vom majora la 3.700 salariul minim brut pe țară garantat în plată, începând cu 1 iulie. Totodată, vom menține până la sfârșitul anului facilitatea celor 200 de lei netaxabili la salariul minim, ceea ce, împreună cu eforturile de reducere a inflației, protejăm puterea de cumpărare a angajaților cu venituri mici”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Alte teme discutate în reuniunea Consiliului Național Tripartit au fost asigurarea forței de muncă, atragerea banilor puși la dispoziția României prin PNRR precum și „decuplarea punctului de amendă de valoarea salariului minim pe economie”. Guvernul României n-a precizat detalii suplimentare cu privire la această decuplare, deci nu se știe dacă decuplarea va fi sau nu aprobată. Potrivit OUG nr. 115 / 2023, aprobată de Executiv în decembrie 2023, valoarea punctului de amendă reprezintă 5 la sută din salariul minim brut pe țară garantat în plată. Conform acestui calcul, punctul de amendă este acum în valoare de 165 de lei (față de 145 de lei, cât a fost pe parcursul anului 2023).
Dacă valoarea punctului de amendă nu este decuplată de salariul minim brut, ar însemna că, de la 1 iulie, punctul de amendă se scumpește de la 165 la 185 de lei. În concluzie, toate amenzile de circulație, prin care sunt penalizați șoferii, ar deveni mai mari. Scumpirea punctului de amendă îi va afecta pe toți șoferii care comit contravenții. În schimb, creșterea salariului minim brut îi va ajuta doar pe acei angajați care sunt plătiți cu salariul minim.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!