Arhiepiscopia Romano – Catolică de București organizează, în ziua de duminică, 2 iunie 2024, o procesiune cu ocazia Solemnității „Trupul și Sângele Domnului”, care celebrează Taina Sfintei Euharistii.
Procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament se va desfășura pe străzile din centrul Capitalei, anunță Arhiepiscopia Romano – Catolică.
Procesiunea începe la ora 15.00 de la Biserica Italiană (B-dul N. Bălcescu nr. 28). Traseul continuă pe Str. Dem. I. Dobrescu – Piaţa Revoluţiei – strada situată între Biserica Creţulescu şi Palatul Regal – Str. Ion Câmpineanu – Str. Luterană și se va încheia la Catedrala Sf. Iosif (Str. G-ral Berthelot, nr. 19) la ora 15.45-16.00.
La această procesiune vor participa credincioșii catolici din București și împrejurimi, însoțiți de preoții din parohiile lor și de Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de București.
Când procesiunea va ajunge la Catedrala Sfântul Iosif se va celebra Sfânta Liturghie solemnă.
Sărbătoarea Trupul şi Sângele Domnului, prin care este celebrat într-un mod deosebit Misterul Euharistiei (al Sfintei Împărtăşanii), încheie, în Biserica Romano-Catolică, ciclul sărbătorilor de după Paşti. Sărbătoarea datează din secolul al XIII-lea, fiind introdusă mai întâi în dieceza de Liège (Belgia) şi extinsă apoi în Olanda şi vestul Germaniei.
La data de 5 mai 2024, Suveranul Pontif, Papa Francisc, transmisese un mesaj dedicat credincioșilor care au sărbătorit Paștele.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!