Șeful Învățământului a creat o dezbatere publică “încinsă”, după ce a afirmat că nu este nevoie de o lege separată care să introducă educația sexuală în școli, ministerul pe care îl conduce având deja această posibilitate și urmând să introducă această materie în programa școlară, începând cu anul 2022.
Una dintre principalele semne de întrebare în rândul cadrelor didactice și nu numai este legat de persoanele care vor susține ceste ore de curs.
Ministrul Sorin Cîmpeanu a precizat, pentru cotidianul național “România liberă”, că “profesori de biologie sau medici” vor preda educația sexuală în școli.
Primele cursuri programate
Sorin Cîmpeanu transmitea, zilele trecute, că ministerul îşi asumă promovarea disciplinei obligatorii Educaţie pentru viaţă, care va include mai multe module, printre care: educaţie sexuală, civică, sanitară, pentru alimentaţie sănătoasă, rutieră sau de prim-ajutor.
“În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele şcolare sunt atributul specialiştilor din Ministerul Educaţiei. Legea educaţiei naţionale (LEN) prevede la art 65. alin. (4) că planurile cadru şi programele şcolare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei. Tot LEN, la art. 5 alin. (1), prevede că, în domeniul educaţiei, dispoziţiile LEN prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispoziţiile Legii educaţiei naţionale. Pe această bază legislativă, Ministerul Educaţiei îşi asumă promovarea unei discipline obligatorii – ‘Educaţie pentru viaţă’, care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor”, arată ministrul într-o declaraţie, citată de Agerpres.
Potrivit lui Cîmpeanu, modulele obligatorii vizate sunt:
– Educaţie civică;
– Educaţie sanitară;
– Educaţie sexuală;
– Educaţie pentru alimentaţie sănătoasă;
– Educaţie pentru prim-ajutor;
– Educaţie juridică;
– Educaţie financiară;
– Educaţie rutieră;
– Educaţie civică.
Cîmpeanu a arătat că în cazul în care părinţii vor opta expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, nota finală se va calcula în baza rezultatelor obţinute la celelalte module.
“În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societăţii actuale şi, în special, necesităţilor elevilor, evitând supraîncărcarea programei şcolare cu un număr excesiv de discipline. Pe principiul orei de religie, în cazul părinţilor care optează expres, în scris, pentru a-şi retrage copiii de la modulul de Educaţie sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obţinută la ‘Educaţie pentru viaţă’, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obţinute pentru n-1 module”, a menţionat ministrul.