23.2 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăSocialCărți gratuite, la grădiniță

Cărți gratuite, la grădiniță

Programul are rolul de a încuraja lectura în familie şi la grădiniţă.

Copiii vor avea oportunitatea de a participa la ateliere de lectură şi de a-şi dezvolta atenţia, vocabularul, imaginaţia şi mai ales motivaţia pentru învăţare.

Grădiniţele vor fi dotate cu un fond de carte tipărită şi în format digital, iar copiii vor primi cărţi pentru acasă, pentru a încuraja lectura în familie, potrivit comunicatului.

„Reducerea inechităţii este una dintre cele mai importante provocări ale educaţiei. Cele mai eficiente măsuri sunt cele care se iau încă din primii ani de viaţă ai copilului. De aceea, este esenţială asigurarea unei educaţii de calitate în creşe şi grădiniţe, sprijinind inclusiv familia pentru a putea oferi copiilor sprijinul necesar. În Proiectul „România Educată”, atât echitatea, cât şi educaţia timpurie sunt domenii cheie, cu obiective şi soluţii specifice. Proiectul OvidiuRo transformă aceste deziderate în practică, insuflând copiilor dragostea pentru lectură”, a afirmat Ligia Deca, consilier prezidenţial – Departamentul Educaţie şi Cercetare.

 

Apropierea de școală

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu, a declarat că astfel de proiecte îi apropie pe copii de şcoală.

„Înlăturăm barierele din calea educaţiei, ajutând preşcolarii să acceseze modalităţi moderne de educaţie, indiferent de mediul din care provin. Mulţi copii nu învaţă din cauza sărăciei, discriminării sau accesului redus la mijloace de învăţare. Aceşti copii părăsesc şcoala înainte de a dobândi abilităţile şi cunoştinţele de bază necesare pentru a prospera în societate. Astfel de proiecte îi vor apropia de şcoală şi vor da startul esenţial în viaţă”, a declarat Cîmpeanu.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a susţinut că educaţia timpurie este cheia unei societăţi educate.

„Suntem încântaţi că facem parte din astfel de proiecte care se adresează viitorului României. Educaţia timpurie este cheia unei societăţi educate, care îşi valorifică în mod corespunzător resursele. Fără cultură ne pierdem identitatea, valorile şi nu evoluăm cu adevărat vreodată. Viitorul se construieşte astăzi, plecând de la cea mai importantă resursă: copiii. Mulţumim OvidiuRo că valorifică potenţialul preşcolarilor şi că rămâne pe acest drum al implicării”, a afirmat Gheorghiu.

Programul este înscris sub egida Proiectului „România Educată”, derulat de Administraţia Prezidenţială.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...

CNAS propune schimbări în sistemul medical. Acces extins la servicii, mai puțină birocrație și noi reguli pentru spitale

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat în dezbatere publică un pachet de proiecte care urmărește extinderea accesului la servicii medicale, simplificarea...

Apele Române: România se confruntă cu una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii

România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice din ultimele decenii, pe fondul secetei persistente și al lipsei precipitațiilor prognozate inclusiv în bazinul...
Ultima oră
Pe aceeași temă