9.5 C
București
miercuri, 30 octombrie 2024
AcasăSocialAcord pentru Colegiul Șincai

Acord pentru Colegiul Șincai

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și Primăria Sectorului 4 al Municipiului București au semnat pe 16 februarie a.c., la sediul Ministerului Educației, un protocol prin care își asumă în mod explicit obligația de a nu perturba în niciun fel procesul didactic aferent semestrului al II-lea în Colegiul Național „Gheorghe Șincai”.

Potrivit acestui document, până la data de 1 august 2021, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va prezenta mai multe variante conforme intereselor educației pentru relocarea activităților didactice desfășurate în Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, pe perioada execuției lucrărilor, prevăzute cu o durată de 22 de luni, informează Ministerul Educației, printr-un comunicat de presă remis cotidianului național „România liberă”.

 

Cu acordul părinților

Varianta optimă va fi adoptată prin consens, numai cu acordul tuturor părților semnatare, inclusiv prin consultarea elevilor și părinților, precizează ministerul de resort.

„De asemenea, în organizarea procesului de predare, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va sprijini Colegiul Național Gheorghe Șincai în vederea garantării conservării în cele mai bune condiții a arhivei și a elementelor de patrimoniu”, se mai menționează în comunicatul de presă citat.

În același context organizatoric, în urma primirii de către Colegiul Național „Gheorghe Șincai” a clădirii identificate, Primăria Sectorului 4 al Municipiului București va iniția toate procedurile necesare demarării lucrărilor de construcții necesare și dotării clădirii cu mobilier specific, potrivit Ministerului Educației.

„După finalizarea si recepționarea lucrărilor de construcții, Primăria Sectorului 4 își asumă obligația de a preda clădirea identificată către Colegiul Național Gheorghe Șincai”, mai precizează aceeași sursă.

Primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, declara, săptămâna trecută, în urma unei întâlniri cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și conducerea Colegiului „Gheorghe Șincai” că, în cele din urmă, „toată lumea” a înţeles că este o problemă legată de siguranţa elevilor.

„Cea mai importantă parte a zilei de astăzi este că, în cele din urmă, toată lumea a înţeles că aici este o problemă legată de siguranţa copiilor, de siguranţa profesorilor. De aici celelalte soluţii legate de posibilităţile de relocare vin de la sine”, spunea Băluţă.

Acesta a spus că din septembrie cursurile se vor desfăşura într-o altă locaţie.

Pe 2 octombrie anul trecut, Primăria Sectorului 4 a solicitat sprijinul „de îndată” al ISMB şi al Prefecturii Capitalei în vederea consolidării şi reabilitării clădirii.

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Mircea Geoană neagă acuzația Elenei Lasconi că s-ar fi văzut cu Tal Hanan, un personaj specializat în campanii de dezinformare

Elena Lasconi a publicat fotografii cu Tal Hanan, cunoscut pentru manipularea alegerilor la nivel global. După acest moment Mircea Geoană a reiterat că nu...

„Strategia de război” a lui Ludovic Orban împotriva PSD a fost refuzată de Nicolae Ciucă

Candidatul Alianţei Forţelor de Dreapta la alegerile prezidenţiale, Ludovic Orban, spune că în urmă cu două luni ar fi vrut să îi propună preşedintelui...

Mircea Geoană neagă acuzația Elenei Lasconi că s-ar fi văzut cu Tal Hanan, un personaj specializat în campanii de dezinformare

Elena Lasconi a publicat fotografii cu Tal Hanan, cunoscut pentru manipularea alegerilor la nivel global. După acest moment Mircea Geoană a reiterat că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă