4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSănătateUn asistent medical din Craiova a murit după ce fusese infectat cu...

Un asistent medical din Craiova a murit după ce fusese infectat cu coronavirus

Anunţul referitor la decesul asistentului medical Florin Cazacu a fost difuzat pe reţelele de socializare de către colegii lui de la Clinica 2 Psihiatrie a Spitalului de Neuropsihiatrie.

“Unul dintre noi a pierdut lupta cu virusul, dar noi n-am pierdut războiul, vom rămâne uniţi, luptând ca sacrificiul lui suprem să nu fi fost în zadar! Şi dacă ar trebui să învăţăm ceva din această drama, ar fi să încercăm să ne păstrăm raţiunea în aceste zile tulburi în care apar din ce în ce mai multe informaţii false, contradictorii, teorii conspiraţioniste care duc la dezbinare, neîncredere şi ură. Virusul există, e imprevizibil şi face victime, indiferent de vârstă, stare de sănătate şi meserie!”, au scris, pe Facebook, angajații Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă