3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSănătateTop cele mai întâlnite boli ale limbii și cum le recunoști

Top cele mai întâlnite boli ale limbii și cum le recunoști

Limba este un organ important fiind folosit la identificarea gustului și temperaturii alimentelor, la înghițit și vorbit. Atunci când o boală a limbii afectează una dintre aceste funcții, este crucial să înțelegem cauza problemei pentru a o rezolva.

Din acest articol vei afla ce sunt bolile limbii, care sunt cele mai întâlnite cauze ale acestora și ce ai de făcut în cazul în care te găsești în situația neplăcută în care suferi de una dintre afecțiuni.

O limba sănătoasă are culoarea roz, dar poate varia ușor în nuanțe mai închise sau mai deschise. Pe întreaga suprafață a limbii se află papilele gustative, mici proeminente cu ajutorul cărora se percepe gustul. Unul dintre primele simptome vizibile ale unei limbi cu probleme este o schimbare semnificativă a culorii. Alte semne de îngrijorare pot include durerea atunci când mănânci, bei și înghiți, precum și noduli noi și umflături.

Cauzele afecțiunilor limbii

O varietate mare de cauze poate conduce la apariția afecțiunilor linguale. În funcție de tipul afecțiunii, factorii de risc includ fumatul, alcoolul în exces, igienă orală deficitară, anumite infecții virale precum și tulburări la nivelul sistemului imunitar (de apărare al organismului).

Unele persoane se nasc cu afecțiuni la nivelul limbii care nu sunt deloc periculoase, în timp ce alte probleme pot apărea ca urmare a traumatismelor. În plus, anumite schimbări la nivelul limbii pot semnala boli generale localizate în altă parte a corpului. Sistematizând, problemele ce apar la nivelul limbii se pot referi la:

  • dureri
  • inflamații
  • schimbarea simțului gustativ
  • schimbări de culoare
  • schimbări de textură

Limba roșie

Cea mai comună cauză a limbii roșii este consumul unor alimente colorate (zmeură, căpșune) sau al unor băuturi acide care pot provoca roșeață și disconfort temporar. Cu toate acestea, o limba roșie poate fi și semnul unei afecțiuni medicale.

Unele modificări ale culorii limbii în roșu ar putea fi legate de un deficit de vitamine, de boală Kawasaki sau de o infecție cu streptococ (scarlatină). O altă cauză pentru limba roșie poate fi și deficitul de vitamina B12.

Limba neagră

Principala cauza a limbii negre este prezența unei bacterii sau ciuperci în interiorul gurii. Inițial, bacteria apare pe papilele gustative de pe suprafața limbii, pe care le face să crească și să se lungeasca. Pe măsură ce papilele se măresc, pigmenții din mâncare și din consistentă bacteriilor îi conferă limbii o culoare închisă. Bacteriile sau ciupercile ce cauzează limba neagră pot apărea pe fondul unei igiene orale îndoielnice, a fumatului, consumului de ceai și cafea în exces, a antibioticelor sau a deshidratării și  poate accelera dezvoltarea parodontozei.  La afecțiune pot contribui și terapia prin radiații, producția scăzută de salivă și nu numai. Incidența limbii negre este mai mare în rândul bărbaților, însă femeile nu sunt în totalitate ferite de afecțiune. În plus, apariția limbii negre poate coincide și cu un gust metalic, care va amintește, constant, de prezența bacteriilor pe limba. Dificultatea afecțiunii în discuție va fi stabilită de medicul stomatolog specializat.

Limba geografică este o anomalie a limbii care se prezintă sub forma unor zone de leziuni depapilate de culoare roșie, cu un contur neregulat, asemănător cu o hartă, de dimensiuni variabile, de obicei circulare, unite printr-o bandă albă, situate pe fața dorsală sau pe marginile limbii. Pe aceste zone, papilele gustative sunt rarefiate sau aproape inexistente, putând cauza sensibilități la anumite mâncăruri, condimente, dar acest lucru nu este neapărat necesar. Aceste pete sunt în general asimptomatice, nu dor și pacientul nu-și pierde simțul gustului. Pot apărea oricând, menținându-se săptămâni sau chiar luni de zile, dispărând pentru o perioada și reapărând. De regulă apare la copiii sub 6 ani și s-a constatat că sexul feminin este mai predispus să fie afectat. Nu se cunoaște cauza exactă a apariției limbii geografice și nu se prescrie tratament, deoarece nu s-a demonstrat că vreun tratament este ajutător sau necesar. În cazurile în care apar dureri, usturimi ale limbii, îngreunarea masticației sau a ingerării se prescriu tratamente speciale, care însă nu înlătură această condiție a limbii. Se recomandă ca pe această perioadă să se evite mâncărurile fierbinți, pe bază de lapte, condimentele, alcoolul.

Afta bucală

Afta bucală este una din cele mai frecvente cauze de apariție a durerilor la nivelul limbii. Aftele pot apărea oriunde în cavitatea bucală, dar se formează cel mai des pe partea dorsală a limbii sau sub această. O afta bucală are culoarea alb-gălbui, o formă rotundă sau ovală și uneori este înconjurată de o margine roșie și este foarte frecvent întâlnită atunci când porți aparat dentar fix.

Cele mai citite

Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că niciun român nu-și va face bagajul să plece din țară”

Elena Lasconi, reprezentanta USR în cursa pentru alegerile prezidențiale, și-a exprimat votul la Colegiul Tehnic din București. După ieșirea de la urne, Elena Lasconi, candidata...

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...
Ultima oră
Pe aceeași temă