Autorităţile îndeamnă populaţia să doneze sânge, în condiţiile în care, pe perioada verii, stocurile din spitale ajung la cote alarmant de mici, fiind cu 20-25% mai puţini donatori faţă de media obişnuită din timpul anului. Şi Biserica Ortodoxă Română, care s-a implicat în multe acţiuni umanitare pentru salvarea vieţilor şi campanii pentru donare de sânge, militează în continuare pentru păstrarea spiritului caritabil al românilor prin astfel de gesturi de solidaritate.
Specialiştii dau asigurări că, după donare, sângele donatorului este împrospătat, imunitatea organismului crește, iar riscul apariţiei bolilor cardiovasculare se reduce cu 30%, donatorii de sânge având o speranţă de viaţă mai mare decât media populaţiei. Dr. Doina Goşa, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină Bucureşti, a declarat pentru România Liberă că sunt situaţii în care nu pot fi onorate solicitările de la spitale, în special în ce priveşte nevoia de trombocite, fiind asigurate doar urgenţele medicale.
Românii nu prea se înghesuie la donare
Rezultatele primului sondaj privind donarea de sânge şi plasmă umană relevă că 33% dintre respondenţi au donat sânge cel puţin o dată, iar 77% sunt de acord cu un parteneriat public privat pentru colectarea şi procesarea de plasmă umană. Dintre cei care nu au donat sânge, 32% au precizat că nu se califică ca donator din cauza problemelor medicale personale, 27% au declarat că nu i-a interesat acest aspect, 21% au precizat că le-a fost frică de procedură, iar 13% au spus că nu au avut timp. În ce priveşte principala cauză a lipsei de sânge pentru transfuzii, 30% au indicat lipsa de donatori, 24% au apreciat că publicul nu este suficient informat, 16% au invocat proasta organizare a sistemului de transfuzii, 10% au indicat lipsa unor stimulente financiare pentru donator şi 9% au dat vina pe lipsa investiţiilor în centrele de donare. 88% dintre respondenţi s-au declarat de acord cu înfiinţarea unei bănci naţionale de sânge, plasmă umană şi celule stem, de unde să se asigure pe termen lung necesarul lor pentru tratarea pacienţilor români.
Condiții minime pentru donare
Donatorii vor trebui să aibă cartea de identitate şi micul dejun consumat (un sandwich cu carne slabă, legume şi fructe consistente). De asemenea, este important să nu fumeze înainte şi după donare, timp de o oră. Condiţiile minime pentru donare sunt: vârsta între 18 şi 60 de ani, greutatea cuprinsă între 50 şi 100 kg (femeile), 60 şi 110 kg (bărbaţii), să nu fi suferit intervenţii chirurgicale sau stomatologice în ultimele 3 luni, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fi suferit de hepatită – de orice tip, TBC, sifilis, malarie, epilepsie, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, miopie peste (-) 6 dioptrii, pentru femei – să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, de alăptare sau în cea menstruală. Înainte de donare voluntarii beneficiză de un consult medical rapid (anamneză, tensiune, greutate, determinarea grupei sanguine, a RH-ului şi hemoglobinei, etc).