13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSănătateSituație gravă la Galați: unitate mobilă de terapie intensivă trimisă de urgență

Situație gravă la Galați: unitate mobilă de terapie intensivă trimisă de urgență

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a luat această decizie după ce a vizitat luni Spitalul Județean de Urgență Galați, unitate medicală cu 83 de cadre medicale infectate cu noul coronavirus.

”În urma discuţiilor pe care le-am avut, atât cu ministrul, cât şi cu reprezentanţii ISU, s-a stabilit necesitatea relocării unei unităţi mobile ATI, cu o capacitate de 12 locuri, special destinată cazurilor grave, care au nevoie de îngrijiri de specialitate. Guvernul României a aprobat această iniţiativă. Astfel, numărul de locuri ATI disponibile pentru pacienţii Covid la Galaţi va ajunge la 19.”, a anunțat pe contul său de Facebook Gabriel Avrămescu, prefectul de Galaţi, citat de News.ro.

Situația la Galați este una critică în ceea ce privește capacitatea Spitalului Județean de a gestiona atât cazurile de îmbolnăvire cu Covid-19 cât și tratarea altor afecțiuni. Județul are în acest moment 1.269 persoane infectate și a înregistrat până acum 103 decese. În afara celor 83 de cadre medicale și personal auxiliar infectate, au mai fost confirmați pozitiv 24 de pacienți din unitatea medicală.

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...

Rusia avertizează Franța că-i va ataca eventualele trupe trimise în Ucraina

Rusia a avertizat miercuri Franţa că, dacă preşedintele Emmanuel Macron va trimite trupe în Ucraina, atunci acestea vor fi văzute ca ţinte legitime de...
Ultima oră
Pe aceeași temă