Ca la fiecare concurs naţional, la întrecerea de la Bucureşti s-a plecat cu speranţe şi certitudini şi s-a revenit cu un mănunchi de medalii. Majoritatea au fost aşteptate, iar deziluzii au existat, dar, per total, săptămâna dedicată Naţionalelor a fost una de excepţie. Monica Marinescu şi Ion Niţulescu s-au declarat, la final, satisfăcuţi, asta deşi aşteptau o medalie şi de la echipa de fete, numai că mulţi dintre copii sunt la început de carieră şi vor mai exista momente în care să demonstreze ce pot. Ieri, cu mic cu mare, campionii, medaliaţii şi… învinşii s-au prezentat la sală pentru ultimele detalii legate de un cantonament efectuat prin Programul Pierre de Coubertin şi începerea pregătirilor pentru noul sezon, sub supravegherea cuplului de antrenori care îi are în grijă.
Poveștile copiilor
Timizi în prezenţa profesorilor, ceva mai dezinvolţi când au fost lăsaţi singuri, sportivii cu vârste între 8 şi 13 ani susţin într-un glas că sunt îndrăgostiţi de scrimă şi că rezultatele sunt doar bonus la o disciplină sportivă care le place la nebunie. Părerile sunt împărţite când vine vorba de talent versus muncă, dar toţi sunt de acord că nu ar putea face scrimă fără talent.
Eroină la Bucureşti, Daria Olteanu vorbeşte cu detaşarea copiilor care nu pot să mintă sau să „cosmetizeze” adevărul despre cele patru meciuri consecutive câştigate la o tuşă, noroc şi viitor.
„A fost foarte greu, dar mi-am dorit acest titlu. Da, am avut patru meciuri câştigate cu 8-7, cu asalt decisiv, dar am meritat. Am avut noroc chiar la ultimul asalt din finală şi a fost mai frumos aşa, chiar dacă mi-a părut puţin rău de adversara mea. O finală cu Elena (Nurciu, CS Farul – n.r.) n-ar fi fost aşa de dificilă pentru că le bat mereu pe fetele de la Farul”, ne-a spus campioana naţională care îşi doreşte titluri, cupe şi faimă. Drumul este însă lung şi sinuos.
Rareş Echimenco, Armand Moşescu, Marco Pelin şi Bogdan Scrieciu sunt la fel de direcţi când vine vorba despre viitor. Sunt siguri că anul viitor le va fi imposibil să ia titlul naţional, din cauza diferenţei de vârstă, dar promit să „dea totul pentru o medalie”. Anul trecut au ratat-o, din aceleaşi motive ca… la anul, dar acum susţin că lucrurile au fost mult mai uşoare, nu doar din cauza scăderii în valoare a adversarilor, ci datorită creşterii lor în valoare, posibilă doar cu sacrificii pe care majoritatea nu le conştientizează.
Mezinele Maria Stan şi Eva Marinescu sunt cele mai puţin vorbăreţe din grup, dar cele care au şi cele mai înalte ţeluri. „Statuia” Anei-Maria Brânză va cădea când ele vor ajunge senioare, dar până atunci sunt cupe şi medalii de câştigat la copii şi juniori. Adică două decenii. Campioana, Maria Stan, este însă sigură că poate ajunge ca Ana-Maria Brânză, iar cele şapte medalii şi cinci cupe care sunt aşezate tacticos în colţul său special din cameră stau mărturie că şi-a pus în cap lucruri deosebite. La sală au adus-o bunicii, care sunt încântaţi de micuţa lor campioană, deşi recunosc că la început ar fi preferat să se joace cu păpuşile decât s-o vadă la fotbal cu băieţii sau cu o „sabie” în mână. Fără ocolişuri, Monica Marinescu şi Ion Niţulescu o văd o mare-mare campioană.
De la visele copilăriei până la realitatea crudă din seniorat, drumul este însă unul extrem de lung, iar toţi aceşti copii talentaţi şi muncitori au nevoie de sprijin pentru a ajunge sus. Regulile stricte ale unui sport adorat de vestici şi dus pe culmi de români şi românce presupun sacrificii enorme din partea familiilor, antrenorilor şi, mai ales, a copiilor, iar mulţi dintre ei nu sunt încă pe deplin conştienţi de asta. Niciunul nu a reuşit să răspundă ferm la întrebarea simplă legată de alegerea între prieteni, familie, şcoală şi Centrul Olimpic de la Craiova, o alegere pe care mulţi n-au putut să o facă şi pe care unii au regretat-o. Momentan, toţi se gândesc la viitorul apropiat, la antrenamentele pe nisip şi cantonamentul montan, dar şi la titlurile de la anul, pentru că fetele au rămas datoare în 2014.
Talentele pleacă
Monica Marinescu şi Ion Niţulescu sunt veseli şi trişti în acelaşi timp. „Sunt greutăţi, şi peste unele este foarte greu să trecem. Lipsa concursurilor a fost cea mai gravă, iar acum, cu multe concursuri private, a devenit o problemă susţinerea financiară a deplasărilor. Slavă Domnului, şi le mulţumim pe această cale, atât CSS 1, cât şi domnul Floroiu ne-au sprijinit necondiţionat, primii cu deplasările, Farul cu sala aceasta modernă în care ne antrenăm, dar sunt atât de multe lucruri care ar trebui să fie altfel, încât mi-e greu să nu mă gândesc la un viitor sumbru”, ne-a spus Monica Marinescu.
Veteran deja, Ion Niţulescu este chiar mai dur. „Noi nu mai avem antrenori şi încă ne hrănim din talentul deosebit pe care îl au aceşti copii. Suntem la un moment foarte dificil al existenţei noastre şi vreau să vă gândiţi la un lucru real. Eu şi Horia (Gheorghe – n.r.) suntem în pragul pensionării, iar Monica şi Mihaela (Ion – n.r.) au 40 de ani şi sunt ultimii antrenori de scrimă din Constanţa. Nimeni nu mai stă aici. Toţi pleacă afară sau la cluburi private din Bucureşti, unde e mai bine şi, indiferent cât talent vor avea copiii, fără o îndrumare corectă nu vor putea face faţă. Federaţia beneficiază de talentul lor, dar până când?”, susţine Ion Niţulescu.
Maria, Rareş, Armand, Bogdan, Marco, Eva şi Daria
