32.2 C
București
luni, 3 august 2026
AcasăSănătateImunitatea și sănătatea copiilor este protejată de animalele de companie

Imunitatea și sănătatea copiilor este protejată de animalele de companie

Foarte mulţi părinţi refuză să le cumpere copiilor un animal de companie. Aceștia se tem că cei mici pot dezvolta alergii, dacă intră în contact cu blana animalelor.

Însă studiile arată că, din contră, prezenţa unui animal de companie scade acest risc, dacă copilul este expus la potenţiali alergeni de la o vârstă fragedă.

„Dacă ne expunem la un mediu cu bacterii sănătoase, avem şanse mari să dezvoltăm un răspuns imunologic sănătos. În schimb, dacă exagerăm cu igiena, spălăm, dezinfectăm totul, îndepărtăm animăluţele, îndepărtăm orice urme de bacterii sănătoase, răspunsul sistemului imunitar va devia într-o direcţie greşită”, spune Brânduşa Petruţescu, medic alergolog.

Şi Cristina este de acord cu explicaţiile medicului. Ea spune că fiica ei a scăpat de alergii datorită animalului de companie.

„La început avea un fond de alergie destul de evident, încă din primii ani din viaţă, de la un an şi jumătate şi pe la trei ani când, printr-o întâmplare, m-am trezit cu căţeluşa, era un caniche, o pudeliţă, ulterior, tot mai rar s-a întâmplat”, a declarat Cristina Vasiu, părinte.

Există însă și părinţi care sunt contra animelelor de companie. Este şi cazul Marianei, care spune că cel mic este sensibil în primii ani din viaţă.

„Nu am o părere foarte bună, deoarece animalele de companie, într-un apartament, zgârie, fac zgomot, lasă păr, părul poate să dea alergii şi anumite boli”, spune Mariana.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statul Major al Ucrainei: Rusia ar fi pierdut peste 1,45 milioane de militari de la începutul invaziei

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari de la declanșarea invaziei la scară largă în Ucraina, pe 24 februarie 2022, potrivit celui mai recent raport...

Piața auto încetinește puternic. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu peste 28%, dar electricele revin în forță

Autoturismele complet electrice au avut o evoluție contrară tendinței generale, consemnând o creștere de 58%, față de aceeași lună din 2025Piața autoturismelor noi din...

Amendă de peste 10 milioane de euro pentru înțelegerea privind prețul zahărului. Consiliul Concurenței sancționează două companii

Potrivit Consiliului Concurenței, mecanismul ar fi făcut ca prețurile practicate de o companie către clienții săi să urmeze evoluția celor stabilite de altă companie,...
Ultima oră
Pe aceeași temă