8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSănătateChelioșii nu mai merg în Turcia. De ce preferă România

Chelioșii nu mai merg în Turcia. De ce preferă România

La o clinică din Cluj de exemplu, care foloseşte un robot unic în Europa de Sud-Est pentru transplantul de păr, vin pacienţi din toate colţurile ţării.

În funcţie de zona unde se intervine, costurile pentru un transplant de păr pornesc aici de la 900 de euro şi pot să ajungă la 6000 de euro, iar intervenţia poate să dureze chiar şi două zile.

În Turcia, însă, costurile sunt într-adevăr mai mici, între 800 şi 2.500 de euro o intervenţie, dar pacienţii străini mai trebuie să suporte în plus cheltuielile de drum şi cazare.

Pandemia a redus posibilitățile de deplasare

„Există o adresabilitate mai mare a pacienţilor pentru clinicile din ţară pentru că s-au limitat posibilităţile pentru turismul medical. Vin mult mai mulţi pacienţi care se gândesc de două ori dacă să meargă în Turcia să facă un transplant. Pe lângă procedura de implant de păr manual, noi putem să oferim şi transplant de păr robotic. Asta înseamnă că timpul operator este scurtat cu două sau trei ore. Acest robot este unic în România şi în sud-estul Europei. Pacienţii vin practic din toată ţara, vin din Bucureşti, Timişoara, vin de peste tot. Recuperarea este rapidă, nu necesită o îngrijire deosebită. Rezultatele se văd undeva după patru luni”, a declarat Andrei Martin, chirurg plastician clinică transplant de păr Cluj.

La 60 de ani, Marin a venit din Satu Mare la Cluj ca să scape de un complex. Intervenţia l-a costat 3.000 de euro.

„Am venit să mă fac frumos la 60 de ani. Eu am ales Clujul pentru că am încredere în oamenii de aici. A contat foarte mult şi faptul că au robotul ăsta. Nu a fost dureroasă intervenţia. Eu m-am gândit la treaba asta demult. Am căutat, am visat ca toţi bărbaţii să găsesc un leac pentru asta, am încercat şi creme, s-a întărit părul, a căzut mai rar, dar totuşi asta e cea mai sigură soluţie”, a spus Marin Mureşan, pacient.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...

Motivul incredibil pentru care Israelul a blocat ajutoare cruciale pentru Gaza

Israelul a blocat ajutoare cruciale din motive de securitate insuficiente, a declarat șeful unei organizații de caritate care încearcă să trimită echipamente în Gaza,...

Partidul conservator din Croația a câștigat alegerile parlamentare

Conservatorii, aflați la putere în Croaţia, au ieşit pe primul loc în alegerile legislative, conform estimărilor iniţiale, dar cu mai puţine mandate decât în...
Ultima oră
Pe aceeași temă