15 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăPoliticăZeci de magistrați solicită anularea sau amânarea cererilor de pensionare depuse

Zeci de magistrați solicită anularea sau amânarea cererilor de pensionare depuse

 Dezvăluirea a fost făcută de judecătoarea Gabriela Baltag, în şedinţa plenului CSM de miercuri, 18 decembrie, conform Știripesurse.ro.

“Când în spaţiul public au circulat diferite proiecte de pensionare, de modificare a statutului magistraţilor, la un moment dat a existat un proiect care a generat o avalanşă de pensionări. Am avut în ultima şedinţă cred vreo 30 de pensionări, lucru pe care nu cred că l-am avut adunat din vară. Acum, de aseară, datorită discuţiilor purtate, colegii noştri vin şi ne cer să îi sprijinim ca acele hotărâri să nu se mai publice, fac cereri de amânare. Deci iată ce se întâmplă în societate. Cred că nu este în interesul justiţiabilului să treacă (legea de eliminare a pensiilor de serviciu, n.r.). Vă rog să transmiteţi că nu este de dorit. Nu ne dorim să umplem din nou instanţele cu litigii care îi vizează pe magistraţi. Eu şi colegii mei ştim foarte bine, de foarte multe ori am spus că nu mai vreau să ajung la judecată, sunt un judecător care am intrat pe litigii de muncă şi asigurări sociale, cunosc foarte bine ce înseamnă acest lucru. Îngrijorările sunt acum în materia pensiilor, dar înţeleg că se pregătesc modificări care vizează tot sistemul bugetar. Dvs. sunteţi şi avocat şi puteţi să îi faceţi pe colegii dvs. să înţeleagă că nu e în interesul nimănui, nici măcar a celor care îi votează”, a afirmat Gabriela Baltag, adresându-i-se ministrului Justiţiei.

Două dintre cererile de renunţare la pensionare au fost deja analizate de Secţia pentru judecători a CSM în şedinţa de ieri. Astfel, s-a luat act de renunţarea la cererea privind eliberarea din funcţia prin pensionare a judecătoarei Mariana Constantinescu, de la ÎCCJ, şi a judecătoarei Mirela Giurgilă, preşedintele Judecătoriei Roman.

Cele mai citite

Două jucătoare din România, în optimile de finală ale turneului de la Roma

România are două jucătoare calificate în optimile de finală ale turneului WTA de la Roma, după ce Sorana Cîrstea și Irina Begu și-au câștigat...

Reacția purtătorului de cuvânt al BOR, după ce Elveția a câștigat Eurovisionul: „Victoria lui Nimeni. Un imn înălţat non-binarităţii”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a reacționat dur după ce interpretul elvețian Nemo a cucerit marele trofeu de la...

România asigură peste 20% din consumul din UE la carnea de oaie

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip...
Ultima oră
Pe aceeași temă