4.5 C
București
duminică, 1 decembrie 2024
AcasăPoliticăVIDEO. Ministrul Sănătății, despre vaccinarea în mediul rural

VIDEO. Ministrul Sănătății, despre vaccinarea în mediul rural

„Astăzi este o zi specială pentru locuitorii comunei Vedea. Sunt prezenţi în număr foarte mare, le mulţumim că au încredere, nici nu ar avea de ce să nu aibă încredere. Este clar pentru toată lumea că vaccinându-ne putem scăpa de pandemie şi putem reveni la viaţa noastră de dinainte. Cred că ce s-a întâmplat astăzi aici este suficient să ne arate că nu contează culoarea politică, că religia nu contează, că vârsta nu contează şi că dacă oamenii se implică, aşa cum a făcut-o domnul primar, şi domnul director de la DSP şi doamna doctor de familie, lucrurile merg spre bine. Da, nu e uşor, va fi din ce în ce mai dificil de acum înainte, pentru că trebuie să începem să vaccinăm în mediul rural mai activ şi mai mult, dar cred că prin astfel de exemple de bune practici vom reuşi până la urmă”, a spus ministrul Sănătăţii.

Întrebată cum va fi convinsă populaţia să se vaccineze în perioada următoare pentru a avea o proporţie mai mare de persoane imunizate, ministrul a declarat că va începe o nouă campanie de comunicare.

„Suntem pe ultima sută de metri, împreună cu Guvernul, pentru a porni o nouă campanie de comunicare, dar, de asemenea, începem din nou să revenim la medicii de familie şi prin direcţiile de sănătate publică, pentru că, eu cel puţin, consider că acolo este şansa noastră de a ne creşte numărul de persoane vaccinate, colegii mei fiind de fapt cel mai aproape de comunitate şi de pacienţi”, a indicat Ioana Mihăilă. 

Cele mai citite

Drona Bayraktar, în premieră la parada militară de 1 Decembrie

Peste 2.500 de militari și specialiști ai MApN, MAI, SRI și SPP, dar și soldați străini defilează în Capitală, pe sub Arcul de Triumf În...

1 Decembrie: Ziua în care sufletul românesc s-a unit sub un singur steag

Alba Iulia, 1918 a reprezentat puntea dintre visul Unirii și mândria națională La 1 Decembrie, în fiecare an, românii din țară și din întreaga lume...

Hassam Louka, șeful securității siriene, a vrut să-l aresteze pe Bashar al-Assad și familia lui

Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă cu o dublă amenințare: o tentativă de lovitură de stat condusă de șeful securității Hassam Louka în Damasc...
Ultima oră
Pe aceeași temă